Caută doar în titlu
Eveniment

O criză politică asumată: Preşedintele Klaus Iohannis l-a convins pe premierul Orban că soluţia declanşării acum a alegerilor generale anticipate este cea mai bună pentru PNL

Premierul Orban şi preşedintele Klaus Iohannis au convenit declanşarea alegerilor generale anticipate. Acestea ar urma să fie organizate împreună cu alegerile locale.

„Cel mai bine pentru România este să organizăm alegeri anticipate (...) Nu o să vă dezvălui strategia pe care am gândit-o. Cert este că am convenit împreună că asta este cea mai bună soluţie pentru România. Cu siguranţă vom găsi cele mai bune soluţii pentru a determina declanşarea procedurii de anticipate“, a declarat vineri premierul Orban, citat de Mediafax.

Nu este clar ce procedură ar putea urma preşedintele pentru organizarea alegerilor anticipate, în condiţiile în care Constituţia prevede ca fiind posibilă organizarea acestora după dizolvarea Parlamentului de către preşedintele României în urma consultărilor cu preşedinţii celor două Camere, însă după ce Parlamentul nu a investit noul guvern într-un termen de 60 de zile de la prima solicitare şi după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.

Premierul a mai spus că vor încerca să organizeze alegerile anticipate în acelaşi timp cu alegerile locale.

Am discutat, ar fi util şi bine să fie simultan cu localele, în cazul în care vom reuşi să derulăm procedura necesară până la locale. Oricum, la o dată apropiată de locale, dacă nu va fi posibil la locale“, a mai spus Orban. 

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.