Eveniment

Numărul infracţiunilor din sfera violenţei domestice, în creştere cu 4,8% în 2023

Numărul infracţiunilor din sfera violenţei domestice,...

Autor: Cosmin Pirv

10.02.2024, 14:05 20

Numărul faptelor penale din sfera violenţei domestice a fost, îân 2023, de 57.851 de infracţiuni, în creştere cu 4,8% faţă de anul 2022, se arată într-un bilanţ al Poliţiei Române.

Astfel, anul trecut, poliţiştii au intervenit la peste 100 de mii de cazuri de violenţă domestică sesizate, ocazie cu care au fost emise peste 13 mii de ordine de protecţie provizorii.

Pe parcursul anului 2023, numărul faptelor penale care constituie fapte penale din sfera violenţei domestice a fost de 57.851 de infracţiuni, în creştere cu 4,8% faţă de anul 2022. Cele mai multe fapte, 35.897, au fost de loviri sau alte violenţe.

Potrivit bilanţului prezentat sâmbătă de Benone-Marian Matei, inspector general al Poliţiei Române, poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate, împreună cu procurorii DIICOT, au desfăşurat 897 de acţiuni, în segmentul combaterii traficului de droguri, fiind puse în executare peste 3.000 de mandate de percheziţie domiciliară şi destructurate 59 de grupuri infracţionale organizate.

De asemenea, în aceeaşi perioadă, au fost confiscate aproximativ 1,2 tone de droguri, 6 tone de masă verde, 3 tone de precursori şi peste 1,5 milioane de comprimate.

Totodată, au fost cercetate peste 4.000 de persoane, dintre care 1.268 au fost arestate preventiv, iar, faţă de alte 395, a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar.

În anul 2023, au fost înregistrate 11.685 de sesizări de natură penală, fiind desfăşurate activităţi în 30.699 de ordonanţe de delegare emise de către procurorii D.I.I.C.O.T.

Atât pentru combaterea fenomenului, cât şi pentru destructurarea grupurilor de criminalitate organizată, au fost trimise în judecată 2.545 de persoane, pentru săvârşirea a 4.186 de infracţiuni, ca urmare a rechizitoriilor emise şi a acordurilor de recunoaştere a vinovăţiei încheiate de către procurorii DIICOT.

„Evaziunea fiscală este o realitate incontestabilă, fiind una dintre cele mai prezente infracţiuni cu caracter economic. Numărul cauzelor instrumentate având ca obiect acest gen de infracţionalitate a crescut de la un an la altul, reuşindu-se totuşi recuperarea unei părţi importante a prejudiciului cauzat bugetului statului. Acţiunile întreprinse pentru combaterea contrabandei cu ţigarete, au contribuit la menţinerea unui nivelul scăzut al pieţei negre de ţigarete, aspect confirmat de ultimele studii Novel, conform cărora, în anul 2023, aceasta s-a situat între 7,1% şi 8,3%”, a spus Benone-Marian Matei.

„Pe parcursul anului 2023 s-a reuşit soluţionarea, cu operativitate, a unor fapte deosebit de grave, cu un puternic impact în spaţiul public. Dintre rezultatele importante menţionez: identificarea a peste 99% dintre autorii unor infracţiuni de omor; menţinerea la un nivel scăzut a infracţiunilor grave comise cu violenţă: sub 1% din totalul infracţiunilor sesizate; depistarea a peste 3.400 de persoane urmărite; soluţionarea a peste 14 mii de situaţii privind dispariţia unor persoane”, a dăugat acesta.

Poliţiştii au indisponibilizat anul trecut aproximativ 3 mii de arme de foc şi peste 200 de mii de cartuşe.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO