Eveniment

Novak Djokovic domină tenisul masculin şi câştigă al 15-lea Mare Şlem din carieră, după victoria de la Australian Open. Ce spune sportivul

Novak Djokovic (Serbia; 1 ATP) a câştigat primul Mare Şlem al anului, Australian Open. S-a impus în 3 seturi, 6-3; 6-2, 6-3 în faţa lui Rafael Nadal (Spania; 2 ATP), după un meci de peste două ore

Liderul clasamentului masculin a dominat partida de la un capăt la celălalt. Adversarul nu a putut ţine ritmul cu el, iar după 37 de minute şi-a adjudecat primul set cu 6-3. A făcut break în primul game de serviciu al lui Nadal, singurul al rundei. În setul secund, jocul lui Djokovic a crescut şi mai mult. Cu un procentaj de 70 % pe primul serviciu şi cu un prim retur necruţător, 60 %, sârbul şi-a trecut în cont manşa cu 6-2.

Setul 3 a continuat la fel. Nadal a fost dominat la toate capitolele, iar două break-uri au fost suficiente pentru ca Nole să închidă finala cu 6-3.

În urma acestui succes, Djokovic îşi adjudecă al 15-lea Mare Şlem din carieră.

„Vreau să îl felicit pe Rafa pentru ultimele săptămâni, a fost o seară dificilă acum. Din, păcate, ai avut ghinionul de a avea multe accidentări de-a lungul carierei tale, dar îmi arăţi mie şi celorlalţi ce înseamnă să lupţi. Încerc să mă gândesc la ce s-a întâmplat în ultimele 12 luni - Rafa a avut operaţie, eu am avut accidentări, iar acum să câştig trei titluri de Mare Şlem la rând este incredibil. Nu am cuvinte”.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.