Eveniment

Noutati de procedura fiscala

24.06.2005, 19:51 6

Codul de procedura fiscala a fost modificat ca urmare a aprobarii in Camera Deputatilor a unei ordonante de urgenta din 2005, cu numeroase amendamente formulate de Comisia de buget, finante si banci. A fost introdus un nou articol referitor la solutia fiscala individuala anticipata si acordul de pret in avans. In text sunt definite cele doua notiuni si se precizeaza ca solutia fiscala individuala anticipata si acordul de pret in avans sunt opozabile si obligatorii fata de organele fiscale numai daca termenii si conditiile acestora au fost respectate de catre contribuabili. Procedura referitoare la obtinerea celor doua documente va fi aprobata prin hotarare a Guvernului. Una din modificari arata ca incepand cu 1 iulie 2005 impozitele, taxele, contributiile si alte sume datorate bugetului se stabilesc in moneda noua la nivel de leu, fara subdiviziunile leului, prin reducere. Plata cu intarziere a obligatiilor fiscale se sanctioneaza cu o penalitate de intarziere de 0,6% pentru fiecare luna sau pentru fiecare fractiune de luna de intarziere, initial fiind vorba de o penalitate de 0,5%. Articolul privind ordinea stingerii datoriilor a fost aprobat in doua variante, una intrand in vigoare la 1 ianuarie 2007. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO