Eveniment

Noi reguli de intrare în Bulgaria de azi. De intră doar prin punctele unde este personal medical

Noi reguli de intrare în Bulgaria sunt în vigoare de azi. Românii pot intra doar prin punctele unde este personal medical şi doar cu certificat COVID digital UE valid pentru vaccinare, trecere prin boală sau test. 

Autorităţile de frontieră bulgare au informat Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Române, prin Punctul Comun de Contact Giurgiu, că autorităţile bulgare au emis noi reglementări privind condiţiile de călătorie în Republica Bulgaria, aplicabile începând cu 1 septembrie 2021, ora 00.00.

Astfel, România intră în zona verde, conform autorităţilor bulgare, iar persoanelor care sosesc din zona verde li se permite intrarea pe teritoriul R. Bulgaria odată cu prezentarea unui certificat COVID digital UE valid pentru vaccinare, trecere prin boală sau test efectuat sau a unui document similar care conţine aceleaşi date ca şi Certificatul digital COVID al UE.

Între categoriile speciale de persoane exceptate de la cerinţa prezentării de documente COVID la intrarea în Republica Bulgaria se află persoanele care tranzitează teritoriul Republicii Bulgaria, în cazul în care se garantează părăsirea imediată a teritoriului acestui stat şi copiii cu vârsta de până la 12 ani.

Românilor le este permisă intrarea în Bulgaria numai prin puncte de trecere a frontierei unde se află personal medical bulgar. Astfel, din România se poate intra pe teritoriul statului vecin, prin:

P.T.F. Giurgiu - Ruse, judeţul Giurgiu
P.T.F. Calafat - Vidin, judeţul Dolj
P.T.F. Bechet – Oriahovo, judeţul Dolj
P.T.F. Turnu Măgurele - P.T.F. Somovit-Nikopol, judeţul Teleorman
P.T.F. Vama Veche - Durankulak, judeţul Constanţa.

Prin P.T.F. Ostrov – Silistra, judeţul Constanta, P.T.F. Zimnicea - Svishtov şi P.T.F. Negru Vodă - Kardam, judeţul Constanţa se permite intrarea persoanelor care tranzitează Bulgaria, în cazurile în care se poate garanta părăsirea imediată a teritoriului ţării.

Etichete: bulgaria,intrare,

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.