Eveniment

Noi banderole pentru bauturi alcoolice

27.11.2003, 00:00 17



Imprimeria Nationala a introdus, de la jumatatea acestei luni, noi modele pentru banderolele utilizate la marcarea bauturilor alcoolice, printre elementele noi aflandu-se si inscriptionarea litrajului, a declarat ieri directorul general al companiei, Dan Docan. Noua modalitate de tiparire a litrajului este progresiva, in pasi de cate 500 de mililitri, de la cantitatea de 0,5 litri pana la 10 litri. Pana la 15 noiembrie, marcarea litrajului se facea in doar doua variante, pana la 500 de mililitri si, respectiv, peste acest volum. Potrivit lui Docan, modificarea a fost solicitata chiar de catre producatorii de bauturi alcoolice, pentru a combate fraudele. Astfel, unele firme livrau butelii cu volum de 3-5 litri, dar sustineau ca au livrat recipiente de 0,5 litri pana la un litru, si isi justificau afirmatia prin numarul banderolelor utilizate. Masura a fost aprobata de Ministerul Finantelor Publice si agreata de asociatia patronala de profil Garant, printr-un protocol incheiat cu Imprimeria Nationala. Desenul, elementele de securitate si cernelurile folosite pentru tiparirea banderolelor au fost, de asemenea, modificate. La inceputul anului viitor, Imprimeria intentioneaza sa introduca pe banderole o inscriptie privind taria alcoolica (exprimata in grade Dall). Un alt element nou va fi inserierea banderolelor si personalizarea lor prin tiparirea numelui firmei cu drept de marcare. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO