Caută doar în titlu
Eveniment

Nimic nu se modifică, în plan practic, după ce Curtea Constituţională a decis că majorarea pensiilor cu 40% este constituţională

Curtea Constituţională a decis că majorarea cu 40% a punctului de pensie este o măsură „constituţională“, dar decizia Curţii nu are niciun impact în plan practic.

Situaţia este explicată de premierul Florin Cîţu: „România nu şi-a permis anul trecut, nu-şi permite nici în 2021 acest lucru. Dar legea cu această majorare, declarată valabilă de Curtea Constituţională, merge în acest moment la promulgare. Cele două variante pe care le are preşedintele Iohannis: reexaminare în Parlament sau promulgare“.

PNL se aştepta la o astfel de decizie a Curţii, aşa că nu există pentru nimeni vreo surpriză.

Povestea pe scurt: înainte de vacanţa parlamentară de vară, din 2019, Parla­mentul, controlat de PSD, a votat o lege de majorare a pensiilor, pe durata mai multor ani, cu un vârf de 40% de la 1 septem­brie 2020.

PNL a votat alături de PSD. Dar a venit criza şi, printr-o ordonanţă de urgenţă de rectificare bugetară, în septembrie 2020, PNL a oferit o majorare de doar 14%.

Parlamentul, încă controlat de PSD, a modificat ordonanţa guvernului şi a impus revenirea la majorarea de 40%.

În octombrie, guvernul a atacat la Curtea Constituţională legea de aprobare a ordonanţei, pe motiv că Legislativul nu a prevăzut sursa financiară de majorare a pensiilor cu 40%, cum cere Constituţia în cazul iniţiativelor legislative ce antrenează cheltuieli guvernamentale.

Guvernul a ştiut încă de pe atunci că joacă o „mână moartă“ dar a făcut acest gest pentru a împinge o decizie până după alegeri, alegeri pe care PNL credea că o să le câştige. Acum alegerile au trecut. Curtea Constituţională nu a dat dreptate guvernului, dar jocurile sunt făcute deja. Pentru că una este să spui că o promisiune de majorare a pensiilor sau a oricăror alte cheltuieli este „constituţională“ şi alta este să ai şi bani pentru acele cheltuieli.

Dacă o speţă privind „dreptul la fericire“ ar ajunge în faţa Curţii, aceasta va spune, fără îndoială, că omul are dreptul la fericire, iar dreptul la fericire este constituţional. Dar atât. Pentru că şi dreptul la un trai decent este garantat de Constituţie, problema este cum satisfaci acest drept.

„Eforturile făcute anul trecut (cu majorarea pensiilor cu 14% – n. red.) au fost foarte mari şi se văd şi anul acesta. Creşterile de anul trecut se susţin şi anul acesta, mai ales având în vedere că inflaţia a scăzut constant din 2019, ceea ce înseamnă că puterea de cumpărare a crescut“, susţine premierul.

iulian.anghel@zf.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.