Eveniment

Navă eşuată: Marea Neagră se confruntă cu o catastrofă ecologică din cauza autorităţilor bulgare

Cargoul Vera Su, cu pavilion panamez şi echipaj turcesc, a eşuat pe 20 septembrie la câţiva kilometri de rezervaţia naturală Kaliakra. 

Dacă autorităţile bulgare nu reuşesc să transfere încărcătura pe uscat, cele peste 3.000 de tone de uree aflate la bord ar putea ameninţa să transforme această parte a Mării Negre - unul dintre cele mai importante habitate naturale din Europa - într-o zonă moartă, scrie Euractiv.

Ureea este folosită ca îngrăşământ în agricultură, dar, odată ce intră în contact cu apa de mare, provoacă o înflorire rapidă a fitoplanctonului, care emite toxine pentru viaţa marină. Experţii au avertizat că acest lucru ar distruge habitatele delfinilor şi ale altor specii marine, precum şi ale păsărilor din zonă.

Timp de şase zile după accident, autorităţile bulgare nu au luat nicio măsură pentru a salva nava, deşi vremea era potrivită pentru o operaţiune de salvare.

La opt zile după accident, autorităţile au trimis nave de salvare cu echipamente nepotrivite pentru descărcarea ureei, care a început să se reverse în mare. Operaţiunea a fost încheiată în urma unei dispoziţii a ministrului mediului.

Situaţia a dus la demiterea şefului Administraţiei maritime bulgare, Jivko Petrov.

"Am identificat o inadecvare serioasă din partea agenţiei", a declarat ministrul Transporturilor, Hristo Alexiev.

Cu o zi înainte, Zhivko Petrov a anunţat că nu ştia că ureea se va scurge la descărcarea navei şi a susţinut că "această încărcătură nu era atât de otrăvitoare".

Guvernul a înfiinţat un comandament de criză. După ce a ratat şansa în primele zile, condiţiile meteorologice din zonă sunt acum proaste, iar valurile mari împing nava pe stânci.

Autorităţile rămân pregătite să evacueze cei nouă membri ai echipajului. Marina speră să asigure nava cu ancore mari pentru a evita ca acesta să fie distrusă de vremea rea. Va urma o nouă încercare de descărcare a navei şi recuperare a acesteia.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.