Eveniment

Nastase: Negocierile cu UE s-ar putea incheia in urmatoarele saptamani

01.11.2004, 00:00 16



Romania ar putea incheia, in urmatoarele saptamani, din punct de vedere tehnic, negocierile de aderare la Uniunea Europeana, a declarat, duminica, la Suceava, premierul Adrian Nastase, care a apreciat ca documentul de pozitie pentru capitolul JAI va fi finalizat, cel mai probabil, saptamana viitoare.



Premierul Adrian Nastase a spus, intr-o conferinta de presa, ca unul dintre capitolele dificile de negociere este Justitie si Afaceri Interne (JAI).



"Fata de celelalte capitole nu discutam de angajamente de viitor, aici este vorba de implementare, de punerea in aplicare a unora dintre lucrurile considerate a fi de interes deosebit pentru tarile UE", a afirmat Nastase.



El a precizat ca, in ceea ce priveste acest capitol, s-a mers pe o idee acceptata atat de Comisia Europeana, cat si de membrii UE, de implementare a angajamentelor in cursul anului 2005, potrivit unui calendar, cu aplicarea clauzei de salvgardare in cazul nerespectarii acestor termene.



"Introducem in documentul de pozitie un numar de actiuni concrete care se vor realiza pe un calendar foarte judicios stabilit pentru anul 2005, astfel incat, in procesul de monitorizare pentru angajamente - cum s-a facut si pentru celelalte tari candidate - aceste masuri sa poata sa fie examinate, cu riscul de a avea evaluari negative si chiar sa se ajunga, daca nu vom fi foarte seriosi in respectarea lor, la aplicarea clauzelor de salvgardare", a declarat Nastase.



El a explicat ca Romania, ca si Bulgaria, a acceptat, pe langa clauzele de salvgardare obisnuite, din toate tratatele de aderare ale tarilor candidate, o clauza care prevede "la limita" amanarea cu un an a integrarii in UE.



"Sunt cele trei clauze de salvgardare obisnuite, din toate tratatele cu celelalte tari candidate, dar exista si acea megaclauza de salvgardare, care a fost acceptata de Bulgaria si a fost acceptata si de Romania si care ar permite, la limita - sper sa nu se intample asa ceva - dar la limita, o amanare cu un an de zile a intrarii in UE, daca masurile respective nu ar fi respectate", a spus Nastase.



El a subliniat ca, in prezent, "exista toate mecanismele necesare pentru a da siguranta partenerilor nostri ca vom pune in aplicare suita de masuri care sunt stabilite in relatia contractuala cu UE".



"De altfel, sper ca saptamana viitoare documentul comun de pozitie sa fie finalizat si pe capitolul JAI, document care va consemna toate aceste aspecte si care, teoretic, ar trebui sa permita incheierea, la nivel tehnic, a acestor negocieri in saptamanile urmatoare", a spus premierul.



Adrian Nastase a mai afirmat ca celelalte doua capitole, Mediu si Concurenta, sunt in faza avansata de negociere. El a aratat ca in ceea ce priveste capitolul Mediu, acesta "este practic incheiat" si ca "mai sunt detalii care vor fi rezolvate zilele urmatoare", iar in ceea ce priveste capitolul Concurenta "mai sunt unele probleme legate de ajutorul de stat".



"Industria europeana a otelului este negociatorul nostru cel mai dificil in ceea ce priveste capitolul Concurenta. Aici nu mai este vorba de probleme politice, ci este vorba efectiv de interese economice, de cote. in Europa exista supraproductie de otel. De aici problemele care tin de sprijinul de stat, de ajutorul de stat pe care, in cadrul proceselor de privatizare, noi le-am acordat intr-o anumita masura pentru a mentine si a introduce anumite clauze sociale", a spus Nastase.



El a aratat ca aceste probleme sunt in prezent in discutie si vor fi clarificate in cursul saptamanii viitoare. "Mai avem unul sau doua aspecte legate de unele dintre combinatele siderugice si eu cred insa ca, in saptamana care urmeaza, aceste chestiuni vor fi clarificate", a mai spus premierul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO