Eveniment

Ministrul Darius Vâlcov renaşte ”forfetarul lui Pogea”: 278.000 de microîntreprinderi fără salariaţi vor fi penalizate cu 6.120 de lei pe an în afara taxei de 3% pe cifra de afaceri

Ministrul Darius Vâlcov renaşte ”forfetarul lui...

Autor: Sorin Pâslaru

18.02.2015, 15:16 3409

La sfârşitul anului 2014 erau înregistrate în România 278.000 de microîntreprinderi fără niciun salariat, care au declarat o cifră de afaceri totală de cinci miliarde de lei. Veniturile suplimentare create ca urmare a impozitului forfetar se vor ridica la circa 1,4 miliarde de lei (300 milioane de euro), dacă acţionarii acestor microîntreprinderi nu vor închide firmele.

Din cele 278.000 de microântreprinderi fără niciun salariat, 100.000 sunt pe pierderi, 70.000 pe profit şi celelalte 108.000 au rezultat zero.

Guvernul mai propune, prin noul Cod Fiscal, menţinerea cotei de 3% din cifra de afaceri pentru microntreprinderile cu un salariat şi reducerea acesteia la 1% pentru microîntreprinderile cu peste doi salariaţi. Cele 105.000 de microîntreprinderi cu un salariat au avut o cifră de afaceri în 2014 de şase miliarde de lei, jumătate dintre acestea fiind pe profit şi jumătate pe pierdere.

Ministrul Darius Vâlcov îşi asumă faptul că vor fi desfiinţate circa 80.000 de microîntreprinderi ca urmare a acestor măsuri, dar va creşte numărul de angajaţi cu circa 120.000 prin migrarea microîntreprinderilor fără salariaţi sau cu un salariat către categoria microîntreprinderilor cu doi salariaţi care vor fi impozitate cu doar 1% din cifra de afaceri.

La 31 decembrie 2014 existau 114.000 de microîntreprinderi, cu doi salariaţi sau mai mult, cu o cifră de afaceri de 12,5 miliarde de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO