Eveniment

Ministerul Muncii cumpără maşini de 335.000 de lei

Ministerul Muncii cumpără maşini de 335.000 de lei

Autor: Radu Tutulan

10.07.2017, 00:00 56

Obiectul contractului din anunţul postat în SEAP este achiziţia de autoturisme, prin accesarea Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2017-2019, cu respectarea prevederilor Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, aprobat prin Ordinul nr. 661 din 24 aprilie 2017, criteriul de atribuire fiind cel mai bun raport calitate-preţ.

Garanţia de participare este în cuantum de 1% din valoarea estimată a contractului şi va fi de 2.011,50 lei pentru lotul 1, respectiv 1.341,00 lei pentru lotul 2. "Garanţia se poate constitui prin virament bancar, ori printr-un instrument de garantare emis în condiţiile legii de o societate bancară ori de o societate de asigurări, care nu se află în situaţii speciale privind autorizarea ori supravegherea, în condiţiile legii", se arată în anunţul Ministerului Muncii.

Totodată, cuantumul garanţiei de bună execuţie este de 5% din valoarea contractului fără TVA.

Contractul va fi finanţat din fonduri bugetare, se mai arată în anunţ.

Data limită de depunere a ofertelor este 19 iulie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO