Eveniment

Ministerul Muncii: Angajaţii firmelor care îşi întrerup activitatea din cauza noilor cazuri de COVID-19 vor primi şomaj. Sprijinul financiar se va acorda până pe 31 decembrie 2020

Guvernul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă prin care a instituit o nouă măsură de sprijin a angajaţilor şi angajatorilor care sunt nevoiţi să întrerupă activitatea din cauza infectării cu SARS-CoV-2 a unor salariaţi, transmite Ministerul Muncii.

Astfel, dacă Direcţia de Sănătate Publică (DSP) dispune suspendarea activităţii unei companii ca urmare a identificării de persoane infectate cu SARS-CoV-2, toţi angajaţii, cu excepţia celor aflaţi în concediu medical, vor beneficia de acordarea indemnizaţiei de şomaj tehnic, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, precizează sursa citată.

Sprijinul financiar se va acorda pe toată perioada în care activitatea este suspendata, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2020.

„Aceste măsuri de protecţie socială la nivelul angajatorilor, cu caracter excepţional, sunt necesare pentru a evita pierderea de locuri de muncă, creşterea ratei de excluziune socială, precum şi amplificarea decalajului socio-economic dintre persoanele a căror activitate a fost afectată direct de epidemie şi restul populaţiei”, conform Ministerului Muncii.

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.