Eveniment

Metro investeste in Vietnam

31.07.2003, 00:00 17



Grupul german Metro AG intentioneaza sa investeasca 150 de milioane de dolari in Vietnam, in urmatorii cinci ani, pentru a extinde la opt lantul de magazine din aceasta tara, initiativa prin care incearca sa devina lider pe piata en-gros a statului asiatic. "Suntem interesati de pietele din China, Vietnam, Japonia, India si Rusia", a precizat Heinrich Birr, directorul operational al departamentului specializat pe activitatea Metro in regiunea Asia-Pacific. Declaratia a avut loc cu ocazia inaugurarii primului magazin Cash&Carry din Hanoi - al treilea centru de activitate operat de Metro in Vietnam. Heinrich Birr a estimat ca fiecare magazin Metro din Vietnam ar putea inregistra vanzari anuale de aproximativ 40 de milioane de dolari, cu un potential de crestere de 6-10%. Primele doua magazine Cash & Carry din Vietnam, care furnizeaza servicii mai multor lanturi de hoteluri, restaurante si magazine alimentare, au fost inaugurate anul trecut in localitatea Ho Chi Minh. Ambele supermarket-uri au incheiat anul 2002 in pierdere. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO