♦ Poate o întrebare pentru lideri ar fi: tu ai lucra pentru tine? Liderii să nu uite că sunt oameni şi că lucrează cu oameni“.
Rolul liderilor este să obţină rezultate, iar în spatele rezultatelor stau comportamentele, obişnuinţele, credinţele şi valorile oamenilor lor, este de părere Marius Ciurariu, director resurse umane al Provident Financial România.
„Eu cred că liderii uită un singur lucru, că rolul lor este să obţină rezultate. De unde vin rezultatele? Din comportamente. Ce stau în spatele comportamentelor? Obişnuinţe. Ce stau în spatele obişnuinţelor? Credinţele. Ce stau în spatele lor? Valorile. Şi de multe ori ne place să ne uităm la partea frumoasă, dar aceea este de climat. Iar climatul este ca un balon, dai o creştere salarială măsoară engagementul şi ce o să vezi? Că este sus. Ce se întâmplă peste trei luni când liderul are acelaşi comportament şi face micromanagement? Climatul este jos“, a spus Marius Ciurariu în cadrul conferinţei ZF HR Trends 2024: „Viitorul resurselor umane, sub presiunea transformărilor.“