Eveniment

Ludovic Orban despre carantinarea naţională: Suntem departe de o astfel de decizie

Ludovic Orban despre carantinarea naţională: Suntem...

Autor: Gabriel Pecheanu

30.10.2020, 12:17 117

Premierul Ludovic Orban spune că România „este departe” de situaţia în care autorităţile ar putea institui carantinarea naţională: „Se vede cu ochiul liber că o majoritate zdrobitoare a oamenilor respectă regulile”.

„Ne confruntăm cu o creştere care se vede. Nu o negăm. Pe de altă parte, noi am gândit deja un set de măsuri aferente acestei creştere a numărului de cazuri şi analizăm efectele. Să mai impunem alte restricţii va trebui să avem temeiuri extrem de serioase. Ceea ce se tot vorbeşte cu carantinarea totală.. Suntem departe de o astfel de decizie. Putem să trăim normal, putem avea puţine restricţii, cu o singură condiţie - oamenii să respecte normele de protecţie sanitară”, spune Ludovic Orban.

El a precizat că a crescut gradul de conformare.

„Se vede cu ochiul liber pe stradă, nu numai în Bucureşti, ci peste tot unde s-a depăşit gradul 3 la mie, o majoritate zdrobitoare de oameni respectă regulile, iar dacă sunt oameni care nu respectă, autorităţile îşi fac datoria şi îi amendează”, adaugă şeful Executivului.

Joi autorităţile au raportat că au fost înregistrate în 24 de ore 6.481 cazuri noi de coronavirus şi 83 de decese.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO