Caută doar în titlu
Eveniment

Lidl a devenit furnizorul Casei Regale a României

Retailerul german Lidl România, care deţine 192 de magazine pe piaţa locală, a devenit furnizorul oficial al  Casei Regale din România, după o perioadă de un an în care compania a pus la dispoziţia Casei Regale produse comercializate în magazinele din ţară, potrivit unui comunicat de presă publicat de lanţul de magazine.

 Lidl a primit  titlul de furnizor oficial al Casei Regale a Romaniei, în cadrul unei ceremonii ce s-a desfăşurat luni, 14 decembrie, la Palatul Elisabeta: „Ne simţim onoraţi să primim acest titlu, care reprezintă o certificare în plus a calităţii produselor cu care Lidl România şi-a obişnuit clienţii. Preţuim încrederea acordată de către reprezentanţii Casei Regale a României pentru a oferi serviciile noastre în calitate de furnizor oficial şi vom da dovadă, în continuare, de constanţă şi seriozitate, precum şi de un înalt profesionalism,” a declarat Frank Wagner, Preşedintele Consiliului de Conducere Lidl România.

Colaborarea dintre Lidl România şi Casa Regală a României a început încă din anul 2014, atunci când Lidl a asigurat produsele necesare pentru cadourile familiilor nevoiaşe din comuna Săvârşin, judeţul Arad. Astfel, un total de 300 de pachete, conţinând atât produse alimentare, cât şi de îngrijire personală, au fost înmânate persoanelor defavorizate din comună de însuşi Majestatea Sa Regele Mihai I al României.

Reţeaua Lidl România numără, în momentul de faţă, un total de 192 de magazine în toată ţara şi peste 4.200 de angajaţi în reţeaua de magazine, centrele regionale de distribuţie şi în sediul central. Aceştia reprezintă Echipa de Succes a Lidl, ce lucrează împreună pentru a oferi zilnic românilor, în zone din imediata lor proximitate, produse de calitate la cel mai bun preţ, direct de la producători, într-o largă varietate de sortimente.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.