Eveniment

Kremlinul consideră "ridicolă" decizia UE privind vizele şi ameninţă cu măsuri simetrice: "Este o decizie ridicolă, care se înscrie într-o serie de absurdităţi. Este o veste proastă pentru ruşi, va dura mai mult timp să obţină o viză"

Kremlinul consideră "ridicolă" decizia UE privind...

Autor: Mihai Draghici, Mediafax

01.09.2022, 17:02 550

Decizia Uniunii Europene de suspendare a acordului privind facilitarea vizelor de scurtă durată în relaţia cu Rusia este "ridicolă" şi îi va afecta atât pe turiştii ruşi, cât şi pe europeni, anunţă Preşedinţia de la Moscova, semnalând că pregăteşte măsuri de ripostă.

"Este o decizie ridicolă, care se înscrie într-o serie de absurdităţi. Este o veste proastă pentru ruşi, va dura mai mult timp să obţină o viză", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de agenţia Reuters.

Oficialul rus a subliniat că Administraţia Vladimir Putin analizează opţiunile de ripostă. "Oricum, lucrurile vor deveni mai complexe şi pentru europeni", a notat Dmitri Peskov, conform Agenţiei France-Presse şi cotidianului Ouest-France, referindu-se la faptul că suspendarea acordului de facilitare a vizelor va produce efecte pentru ambele părţi.

Miniştrii de Externe ai statelor din cadrul Uniunii Europene au decis, miercuri, suspendarea unui acord care facilitează acordarea vizelor pentru perioade scurte în relaţia cu Rusia, dar au respins interzicerea generalizată a călătoriilor cetăţenilor ruşi în spaţiul comunitar.

Înaintea deciziei Uniunii Europene, Dmitri Peskov avertizase că "nicio acţiune îndeptată împotriva cetăţenilor ruşi nu va rămâne fără reacţie" din partea Moscovei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO