Politică

Guvern: ISU va putea închide cluburile şi va putea dispune amenzi până la 100.000 lei

Guvern: ISU va putea închide cluburile şi va putea...

Autor: Alexandru Moise

02.11.2015, 16:51 443

Anunţul a fost făcut luni de premierul Victor Ponta. Actul normativ se află în lucru, ministerul Justiţiei şi MAI pregătind modificarea legii în acest sens. De asemenea, se caută formule pentru a elimina din legislaţia în vigoare posibilitatea acordării autorizaţiilor de funcţionare în baza unor declaraţii pe proprie răspundere.

Şedinţa săptămânală a Guvernului a fost devansată cu o zi pentru ca Executivul să acorde urgent ajutoare familiilor care şi-au pierdut copiii în tragedia de la Clubul Colectiv, dar şi pentru a face unele modificări legislative la cererea MAI şi ISU, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

"Premierul Victor Ponta i-a convocat pe miniştri, marţi, în şedinţă de Guvern, pentru ca Executivul să aprobe cât mai repede acordarea de ajutoare familiilor care şi-au pierdut copiii în tragedia de la Clubul Colectiv. De asemenea, în şedinţă vor fi efectuate mai multe modificări legislative care au fost cerute de Ministerul de Interne şi de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, modificări ce se impun în urma celor constatate în urma tragediei", au spus pentru MEDIAFAX, surse guvernamentale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO