Eveniment

Patronii din patru confederaţii s-au unit în Patrorom

Autor: Cristina Cuncea - Mediafax

23.09.2011, 00:00 175

Patru confederaţii patronale din România, Conpirom, Patronatul Român, Uniunea Naţională a Patronatului Român (UNPR) şi UGIR-1903, au format o nouă structură care îşi propune să reprezinte oamenii de afaceri români la discuţiile cu autorităţile şi cu instituţiile financiare străine, denumită Patrorom.

Omul de afaceri Ioan Niculae va fi preşedintele Uniunii Confederaţiilor Patronale Independende din România - Patrorom, iar din conducere mai fac parte Marian Petre Miluţ - preşedintele UNPR, Vasile Turcu - preşedintele CONPIROM, Gheorghe Naghiu - preşedintele Patronatului Român, iar din partea UGIR-1903 - Marius Eugen Opran.

"La toate întâlnirile cu Guvernul, ministerele, FMI patronatele nu au avut nimic de spus pentru că nu reprezentau o voce comună. Creşterea economică din al treilea trimestru s-a datorat exclusiv agriculturii, fără ca Guvernul să aibă vreun merit. Criza se adânceşte dramatic în trimestrul al treilea şi în primul semestru din 2012, iar din cauza creşterii preţurilor la utilităţi industria nu va mai putea susţine economia. Din acest motiv ne-am decis să facem această organizaţie pentru a veni cu propuneri concrete de ieşire din criză", a declarat, într-o conferinţă de presă, Niculae.

Potrivit datelor celor patru confederaţii, noua structură reuneşte 62% din forţa de muncă activă din România, iar cifra de afaceri a firmelor membre cumulează 65% din PIB.

În România există 13 patronate - ARACO, CNIPMMR, CNPR, CPISC, CoNPR, UGIR, PNR, Concordia şi UNCPR, unite sub umbrela Alianţei Confederaţiei Patronale din România (ACPR), respectiv Conpirom, Ugir 1903, UNPR şi Patronatul Român.

Din cauza numărului mare de organizaţii patronale, acestea nu reuşesc să se impună ca o voce în dezbaterea publică. Mai mult, în unele ocazii apar poziţii diferite între diferite organizaţii, date inclusiv de simpatii politice. Mult mai vizibile şi influente se dovedesc organizaţiile care reunesc companii străine şi care reuşesc să se afişeze drept interlocutor al autorităţilor şi propun periodic măsuri fiscale şi economice.

În schimb, patronii români se manifestă mai mult ca voci disparate şi nici măcar când Guvernul propune sau chiar adoptă măsuri cu impact major în economie nu reuşesc să reacţioneze în mod credibil astfel încât poziţiile lor să fie şi luate în seamă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO