Eveniment

INS: Sporul natural al populaţiei a fost negativ în luna decembrie 2016

În luna decembrie 2016 s-a înregistrat naşterea a 15.284 copii, cu 548 mai puţini copii decât în luna noiembrie 2016.

Numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în luna decembrie 2016 a fost 25.066, cu 3.497 mai multe decât în luna noiembrie 2016.

Astfel, sporul natural a fost negativ în luna decembrie 2016, decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii cu 9.782 persoane.

Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna decembrie 2016, a fost de 120, în creştere cu 20 faţă de luna noiembrie 2016.

În luna decembrie 2016, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 6.130 căsătorii, cu 346 mai puţine decât în luna noiembrie 2016. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform legii a fost de 2.439, cu 27 mai multe decât în luna noiembrie 2016.

Numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 542 în luna decembrie 2016 faţă de aceeaşi lună din 2015, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 2.464 mai mare faţă de luna decembrie 2015. Sporul natural a fost negativ atât în luna decembrie 2016 (9.782 persoane), cât şi în luna decembrie 2015 (6.776 persoane).

Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 34 mai mare în luna decembrie 2016, decât cel înregistrat în luna decembrie 2015.

Numărul căsătoriilor a fost, în luna decembrie 2016, cu 1.143 mai mare decât în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform legii s-au pronunţat cu 141 de divorţuri mai puţine în luna decembrie 2016, decât în luna decembrie 2015.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.