Caută doar în titlu
Eveniment

INS: România avea la finele lunii iulie o populaţie de 22,14 milioane persoane, după domiciliu, iar fenomenul de îmbătrânire se accentuează

România avea la finele lunii iulie o populaţie de 22,14 milioane persoane, după domiciliu, aproape la fel cu datele din perioada similară din 2019 (-0,1%), fenomenul de îmbătrânire demografică accentuându-se, în condiţiile în care populaţia de peste 65 ani depăşeşte cu jumătate de milion populaţia tânără de 0-14 ani (3,8 milioane persoane faţă de 3,22 milioane persoane), arată datele INS.

Cea mai mare pondere o deţine grupa de vârstă 40-44 ani (8,6%).

Populaţia peste 65 de ani reprezintă 17,2% din total, iar cea de până în 14 ani are o pondere de 14,6%.

Defalcat, grupa 0-4 ani reprezintă 4,6%, cea de 5-9 ani 4,7% şi a cea de  10-14 ani 5,2%.

Procesul de îmbătrânire demografică s-a accentuat comparativ cu 1 iulie 2019, prin creşterea (cu 0,5 puncte procentuale) ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste) şi în acelaşi timp remarcându-se menţinerea la acelaşi nivel (14,6%) a ponderii persoanelor tinere (0-14 ani).

Vârsta medie a populaţiei este de 41,9 ani, cu 0,2 ani mai mare decât la 1 iulie 2019. Vârsta mediană a fost de 42,1 ani, în creştere cu 0,4 ani faţă de 1 iulie 2019.

La nivel naţional, populaţia urbană şi cea de sex feminin sunt majoritare (56,4%, respectiv 51,2%). Astfel, 12,5 milioane români au domiciliul în oraşe, în scădere uşoară faţă 1 iulie 2019 (0,05%).

Populaţia feminină se ridică la 11,3 milioane persoane, în scădere cu aproape 5.000 faţă de aceeaşi dată a anului precedent.

Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 114,6 (la 1 iulie 2019) la 118,0 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 iulie 2020).

Datele privind populaţia după domiciliu la 1 iulie 2020 vor fi disponibile până la nivel de localitate (municipiu, oraş şi comună), în baza de date online TEMPO şi pot fi descărcate începând cu data de 13 noiembrie 2020.

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.