Eveniment

INS arată că reducerea taxelor funcţionează. Preţul la pâine a scăzut cu 11% în septembrie

INS arată că reducerea taxelor funcţionează. Preţul...

Autor: Claudia Medrega

10.10.2013, 20:59 957

Rata anuală a inflaţiei a coborât la 1,88%, apropiindu-se de minimul istoric, după ce preţurile de consum au scăzut în septembrie cu 0,6%, în principal ca urmare a ieftinirii pâinii în urma reducerii TVA. Trendul descendent al inflaţiei încurajează relaxarea în continuare a politicii monetare prin reducerea dobânzii-cheie.

La alimente cel mai mult s-au ieftinit în septembrie pâinea (-11,5%) şi făina (-7,4%).

TVA la produsele de panificaţie a fost redusă începând cu luna septembrie de la 24% la 9%. În cazul pâinii, transmisia a fost sem­nificativă, de circa 95%, în condiţiile în care preţul a scăzut cu 11,5%, după cum reiese din datele Institutului de Statistică. În coşul de consum al românilor pâinea are o pondere de circa 6%, iar dacă se adau­gă şi celelalte produse de panificaţie procentul urcă la 7%. Având în vedere ponderea produselor de panificaţie de circa 7%, impactul maxim al reducerii TVA de la 24% la 9% este de un punct procentual şi reducerea, teoretică, a preţului la pâine, de 12%.

Majoritatea analiştilor anticipau că doar 50% din reducerea TVA se va transmite în indicele preţurilor de consum. Dar susţineau că, adiţional, producţia agricolă foarte bună din acest an ar urma să ducă la o reducere suplimentară a preţurilor, graţie ieftinirii cerealelor. „Principalul motor al reducerii cu 0,6% a indicelui preţurilor de consum a fost scăderea cotei TVA de la 24% la 9% pentru grâu, făină de grâu, pâine şi specialităţi de panificaţie. Propagarea reducerii TVA-ului în preţurile de consum a fost semnificativă în cazul pâinii, în jur de 95%, preţul scăzând cu 11,5% faţă de luna anterioară. Având în vedere ponderea semnificativă în coşul de consum de 6%, scăderea preţului pâinii a avut o contribuţie de -0,7 puncte procentuale la inflaţia totală“, afirmă Florentina Cozmâncă, senior economist la RBS Bank.

Dinamica anuală a inflaţiei a decelerat semnificativ în septembrie faţă de nivelul de 3,67% din august. Alimentele s-au ieftinit cu 1,8% în septembrie faţă de august 2013, în timp ce preţurile mărfurilor nealimentare au rămas relativ stabile, iar tarifele serviciilor au crescut cu 0,4%, potrivit informaţiilor transmise de Institutul de Statistică.

Majoritatea analiştilor se aşteaptă ca BNR să continue procesul de reducere a dobânzii-cheie, având în vedere iminenta continuare a scăderii inflaţiei, pe fondul producţiei agricole bune.

La cea mai recentă şedinţă de politică monetară, BNR a redus dobânda-cheie de la 4,5% la 4,25%, iar analiştii estimează acum un nivel de 4% pentru sfârşitul acestui an.

Prognoza de inflaţie pentru acest an şi anul viitor a fost redusă la 3,1%, de la proiecţia anterioară de 3,2%, respectiv 3,3%. Ţinta de inflaţie a băncii centrale este de 2,5% plus/minus un punct procentual.

Rata anuală a inflaţiei a atins minimul istoric, de circa 1,8%, în primăvara anului trecut.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 11.10.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO