Eveniment

Guvernul vrea să scadă cheltuielile de personal sub 7% din PIB în 2014

Autor: Claudia Medrega

11.08.2011, 00:00 187

Guvernul intenţionează să majoreze cheltuielile pentruinvestiţii până în 2014 la 55,7 mld. de lei (13 mld. de euro), întimp ce cheltuielile de personal vor scădea gradual sub 7% din PIB,potrivit strategiei fiscal-bugetare.

Documentul adoptat ieri de Guvern nu include reducereacontribuţiilor sociale.

Proiectul de strategie fiscal-bugetară elaborat în luna apriliestabilea că nivelul CAS va fi redus în partea a doua a acestui ancu două puncte. Ministrul finanţelor Gheorghe Ialomiţianu adeclarat că reducerea CAS se amână "până la momentul oportun". "Nune permitem în acest moment să luăm o asemenea decizie."

Cheltuielile de personal vor continua să fie reduse gradual.Pentru 2012, aceste cheltuieli sunt prognozate să reprezinte 7,2%din PIB, pentru 2013 - 7,08% din PIB, iar pentru 2014 - 6,79% dinPIB, conform strategiei, care include obiective fiscal-bugetarepână în anul 2014.

Autorităţile au menţinut ţinta de deficit bugetar la 3% pentru2012, pentru ca în anii următori nivelul să scadă la 2,5% în 2013şi la 2,2% în 2014.

Dacă în privinţa ţintei de deficit bugetar de 4,4% setată pentruacest an nu există probleme, având în vedere evoluţia din primajumătate a anului, obiectivul din 2012 pare să fie destul dedificil de îndeplinit. Iar de atingerea ţintelor de deficit bugetardepinde şi reducerea contribuţiilor sociale pentru angajatori.

În strategia fiscal-bugetară pentru 2012-2014 este prog­nozatăpentru anul 2012 o creştere în PIB a veniturilor cu 9%, comparativcu 2011, şi o majorare în PIB a cheltuielilor cu 5%, având învedere programul amplu de investiţii. Ministrul finanţelor a datasigurări că Executivul îşi va menţine politica de susţinere ainvestiţiilor şi a arătat că pentru 2012 se estimează o alocarepentru investiţii de 43 mld. lei, pentru 2013 - 49,5 mld. lei şipentru 2014 - 55,7 mld. lei.

Pentru 2012, Produsul Intern Brut este estimat la 588 mld. lei,faţă de 543 mld. lei în acest an. Guvernul estimează o creştereeconomică de 3,5%-4% din PIB pentru 2012.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO