Eveniment

Guvernul a stabilit măsurile care se vor aplica după data de 15 mai. Ce se va redeschide, ce înseamnă relaxarea şi ce presupune starea de alertă

Guvernul a stabilit măsurile care se vor aplica după...

Autor: Laura Buciu

11.05.2020, 13:47 15118

Se vor putea face angajări în domeniul medical fără concurs, masca va fi obligatorie în spaţiile publice închise, iar preoţii pot ţine slujbe dacă există distanţare socială. Guvernul a adoptat proiectul de lege privind măsurile de prevenire şi combatere a efectelor COVID şi l-a transmis Parlametului

Proiectul adoptat luni de Guvern, care priveşte prevenirea şi combaterea efectelor epidemiei de COVID-19 după 15, a fost transmis către Parlament pentru dezbatere şi aprobare în regim de urgenţă.

Şeful Cancelariei Primului Ministru, Ionel Dancă, a declarat că în privinţa activităţilor economice, vor fi permise activităţile de comercializare a produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu presupune rămânerea clienţilor în spaţii. Este vorba, în acest caz, de activităţi de tip Drive-in, Room-service sau livrare la clienţi.

Tot în domeniul economic, pe perioada stării de alertă se pot suspenda activităţi de vânzare cu amănuntul şi serviciile în centrele comerciale, cu câteva excepţii. Astfel, sunt permise activităţile de vânzare a produselor electronice şi electrocasnice dacă operatorii economici asigură livrarea acestora la domiciliu.

Dancă a mai spus că este permisă activitatea operatorilor economici din centrele comerciale care au accesul asigurat direct din exteriorul incintei şi este întreruptă comunicarea cu restul complexului. Şi aici sunt prevăzute câteva excepţii, pentru activităţile de tip curăţătorie, cabinete stomatologice, optică medicală şi altele.

Citeşte AICI ediţia Ziarul Finaciar epaper de MARŢI

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO