Caută doar în titlu
Eveniment

Gabriela Firea, întrebată despre demisie: Mi s-ar părea normal să respectăm statutul. Cei care vor să candideze la funcţiile de conducere să o facă

Gabriela Firea a declarat, marţi seară, întrebată dacă va demisiona din funcţia de vicepreşedinte al PSD, că i se pare normal să se organizeze un Congres, iar cei care vor să candideze la funcţiile de conducere să o facă, astfel încât să se respecte statutul formaţiunii.

„Am auzit şi această şcoală de gândire că în cazul în care actuala conducerea aleasă în Congres nu îşi va înainta demisia ar exista probabilitatea ca un coleg de al nostru să propună încetarea mandatului Biroului Permanent, prin demisia în bloc a vicepreşedinţilor. Mie mi s-ar părea normal să respectăm statutul. Să organizăm un Congres foarte rapid, cât se poate de rapid. Colegii care se consideră valoroşi şi care vor obţine sprijinul organizaţiilor să candideze la poziţia de preşedinte executiv, secretar şi la poziţiile de vicepreşedinte şi în mod democratic să avem o conducere”, a spus Gabriela Firea, la sediul PSD.

Social-democraţii s-au reunit, marţi seară, la sediul din Kiselef,, în Comitet Executiv Naţional. Viorica Dăncilă încă nu a ajuns.

Marcel Ciolacu a avut o întâlnire cu Viorica Dăncilă, luni, pe care ulterior a anunţat-o pe Facebook şi i-a comunicat că se va întâlni cu liderii organizaţiilor judeţene. Surse politice au declarat, pentru MEDIAFAX, că Viorica Dăncilă ar fi acceptat să demisioneze de la şefia PSD, în schimbul unul loc pe lista la alegerile parlamentare şi şefia organizaţiei de femei.

Marcel Ciolacu ar vrea să preia interimar şefia partidului, iar Paul Stănescu interimar pe cea de secretar general al PSD.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.