Eveniment

Friedrich-Ebert-Stiftung Romania: O familie de doi adulţi şi doi copii trebuie să cheltuiască lunar aproape 10.000 de lei pe lună pentru un trai decent. Valoarea coşului minim de consum este cu 15,2% mai mare faţă de anul trecut

Friedrich-Ebert-Stiftung Romania: O familie de doi...

Autor: Valeriu Dănilă

25.10.2023, 18:08 631

Valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie de doi adulţi şi doi copii este de 9.978 lei pe lună, raportat la luna septembrie 2023, în creştere cu 15,2% faţă de septembrie 2022, arată un studiu al fundaţiei Friedrich-Ebert-Stiftung Romania realizat împreună cu Syndex România.

Totodată, o familie de doi adulţi şi un copil trebuie să cheltuiască lunar 8.205 lei pe lună, în timp ce o familie de doi adulţi fără copii 6.162 de lei pe lună, iar pentru o persoană adultă singură valoarea coşului minim de consum este de 3.807 lei pe lună.

"Recalcularea valorii coşului s-a realizat în baza indicilor de preţuri comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică pentru luna septembrie 2023, raportat la luna septembrie 2022. Creşterea valorii totale a coşului de consum e determinată de creşterea puternică a costurilor pentru toate capitolele, cu excepţia cheltuielilor cu locuinţa (apă, energie electrică, gaz şi energie termică)", arată comunicatul fundaţiei germane dat publicităţii miercuri.

„Ideea unui coş minim de consum pentru un trai decent presupune alcătuirea unui set de cheltuieli periodice necesare pentru îndeplinirea unor nevoi de bază pentru o familie cu o structură dată. Pe lângă nevoile imediat necesare supravieţuirii - adăpost, alimentaţie - coşul minim pentru un trai decent acoperă o serie cuprinzătoare de nevoi curente cum ar fi îmbrăcămintea, igiena personală, educaţia, îngrijirea sănătăţii, transportul, comunicaţiile, recreerea, precum şi eventualele cheltuieli neprevăzute (evenimente familiale, probleme de sănătate etc.).

Traiul decent se deosebeşte de ideea de subzistenţă (cea la care implicit face referinţă în mod  tradiţional  „consumul  minim”)  atât  prin numărul şi tipul nevoilor care trebuie acoperite, cât şi prin gradul în care acestea sunt acoperite (de exemplu,   o   locuinţă   decentă trebuie să îndeplinească nişte condiţii suplimentare, pe lângă oferirea de adăpost)”, mai transmite fundaţia Friedrich-Ebert-Stiftung Romania.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO