Caută doar în titlu
Eveniment

Fostul şef al Secţiei penale a ICCJ, Anton Pandrea, şi judecătoarea Corina Corbu, puşi sub acuzare Fostul şef al Secţiei penale a ICCJ, Anton Pandrea, şi judecătoarea Corina Corbu, puşi sub acuzare

Fostul şef al Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Anton Pandrea, şi judecătoarea Corina Corbu, de la Secţia de contencios administrativ a ICCJ, au fost puşi oficial sub acuzare în dosarul referitor la judecătoarea Babriela Bîrsan, cercetată de DNA pentru fapte de corupţie.

Anton Pandrea - fost preşedite al Consiliului Superior al Magistraturii, membru ales în CSM şi şef al Secţiei penale a ICCJ - este acuzat de favorizarea infractorului, potrivit unor surse judiciare.

Aceeaşi acuzaţie este adusă şi judecătoarei Corina Corbu, fost secretar general al CSM (care a promovat la ICCJ într-o procedură contestată de mulţi magistraţi-n.r.).

Corina Corbu a declarat, la ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, că i-a fost adusă la cunoştinţă învinuirea, urmând să revină la DNA pentru a da o declaraţie, conform procedurii.

Judecătorul Anton Pandrea i-ar fi comunicat Corinei Corbu faptul că s-a emis mandat de interceptare în cazul judecătoarelor Gabriela Bîrsan şi Iuliana Puşoiu, la solicitarea DNA.

În 10 noiembrie 2011, DNA informa că judecătoarele Gabriela Bîrsan (preşedinta Secţiei de contencios administrativ a ICCJ, între timp revocată din funcţie-n.r.) şi Iuliana Puşoiu ar fi primit bijuterii şi alte foloase în schimbul facilitării soluţionării favorabile a unor dosare aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează acte de urmărire penală faţă de următoarele persoane: Gabriela Victoria Bîrsan, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - preşedinte al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă; Iuliana Puşoiu, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă; Claudia Gherbovan Silinescu, avocat în Baroul Bucureşti, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de cumpărare de influenţă şi Gabriel Chriac, om de afaceri, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de cumpărare de influenţă.

Potrivit rezoluţiei de începere a urmăririi penale, în perioada mai 2010 - mai 2011, învinuitele Bîrsan Gabriela Victoria şi Puşoiu Iuliana au primit, în mod repetat, de la învinuiţii Gherbovan - Silinescu Claudia şi Chiriac Gabriel, diferite foloase reprezentând bijuterii, contravaloarea unor bilete de avion şi plata cazării pentru diferite deplasări în străinătate, suportarea cheltuielilor ocazionate de organizarea unor petreceri la restaurant, asigurarea folosinţei gratuite a unui apartament situat în Paris - Franţa. Foloasele respective au fost primite în schimbul facilitării soluţionării favorabile a unor dosare aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Învinuiţilor li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală, precizează DNA.

Consiliul Superior al Magistraturii a admis cererea DNA de percheziţionare a locuinţei judecătoarei Gabriela Bîrsan, preşedinta Secţiei Contencios Administrativ de la Înalta Curte de Casaţie, suspectată de luare de mită, susţin surse judiciare.

Surse judiciare susţineau că Gabriela Bîrsan este cercetată pentru că ar fi primit de la avocata Silinescu Gherbovan cadouri constând în excursii în străinătate şi folosirea, de către fiul judecătoarei, a unui apartament în Paris al avocatei. Avocata reprezintă un om de afaceri care avea mai multe litigii la Secţia de Contencios a ICCJ.

Şi judecătoarea Corina Corbu, fost secretar general al Consiliului Superior al Magistraturii şi actual magistrat la Secţia Contencios a ICCJ, este vizată în ancheta procurorilor DNA, susţineau atunci surse judiciare.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.