Eveniment

Fondul de investiţii al miliardarului George Soros a dezvăluit că are investiţii în bitcoin. Preţul unui bitcoin la momentul redactării ştirii este de 54.500 de dolari

Soros Fund Management, compania de gestionare a activelor fondată de investitorul miliardar George Soros, a dezvăluit că deţine bitcoin, relatează CNBC. 

Fondul deţine "câteva monede... dar nu foarte multe", a declarat Dawn Fitzpatrick, CEO şi director de investiţii al Soros Fund Management, într-un interviu acordat săptămâna aceasta în cadrul unui eveniment Bloomberg.

Soros Fund Management, care este renumit pentru obţinerea de profituri mari din investiţiile în monede tradiţionale, nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii din partea CNBC atunci când a fost întrebat despre deţinerea de bitcoin.

Criptomonedele au acum o valoare de piaţă de peste 2 trilioane de dolari, cu peste 200 de milioane de utilizatori, a eplicat Fitzpatrik.

Preţul bitcoin, cea mai populară criptomonedă din lume, a crescut cu 10%, de la aproximativ 50.000 de dolari marţi la peste 55.000 de dolari miercuri. Joi, în jurul orei 4:00 ET, se tranzacţiona la 54.726 dolari.

În urmă cu o săptămână, preţul bitcoin era de aproximativ 43.000 de dolari, în timp ce la începutul anului un bitcoin putea fi cumpărat cu aproximativ 29.000 de dolari.

Cea mai recentă revenire a bitcoin-ului vine în ciuda ameninţării continue a unor măsuri de reglementare din partea guvernelor din întreaga lume şi a îngrijorărilor legate de amprenta sa ecologică enormă.

Temerile legate de reglementările din SUA s-au atenuat în această săptămână, după ce atât secretarul Trezoreriei, Janet Yellen, cât şi preşedintele SEC, Gary Gensler, au declarat că nu intenţionează să impună restricţii asupra tranzacţiilor cu criptomonede.

Majoritatea investitorilor profesionişti cred că bitcoin este doar o bulă, potrivit unui sondaj al managerilor de fonduri de la Bank of America, publicat în aprilie.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.