Eveniment

Evoluţia celor mai bogate state ale lumii din 1500 şi până în prezent. Cum se va schimba HARTA PUTERILOR lumii până în 2015

Evoluţia celor mai bogate state ale lumii din 1500 şi până în prezent. Cum se va schimba HARTA PUTERILOR lumii până în 2015

Autor: Corina VÂRLAN

16.04.2012, 14:29 1815

Anul trecut, cea mai mare economiei a lumii, dacă luăm în considerare valoarea produsului intern brut (PIB) de 15.000 de miliarde de dolari, a fost cea a Statelor Unite ale Americii. Pe locul al doilea al clasamentului s-a aflat China, care a înregistrat, în 2011, o creştere anuală a PIB de 9,2%, valoarea lui ajungând la 7.000 de miliarde de dolari, iar locul al treilea a fost ocupat de Japonia.

Acest lucru a făcut ca cea mai puternică economie a Europei, cea a Germaniei, să se plaseze pe locul al patrulea în top, ea fiind devansată după o perioadă de 22 de ani de Japonia, conform datelor făcute publice recent de către americanii de la GE Global Research.

Situaţia era însă mult mai diferită în urmă cu 512 ani, atunci când Germania se afla, de exemplu, abia pe locul nouă în topul celor mai bogate state ale lumii, având un PIB pe cap de locuitor de 714 dolari, informează Global Finance.

Astfel, în anul 1500 teritoriile europene erau unele dintre cele mai bogate ale lumii, având în vedere valoarea produsului inter brut (PIB) pe cap de locuitor. Regiunile cu cele mai mari PIB-uri se găseau în estul şi în sudul Asiei, ele fiind şi cele mai populate din lume la acea vreme.

Cel mai mic PIB, în 1500, era întâlnit în centrul şi în sud-estul Africii. Aceste regiuni erau şi cele unde valoarea PIB-ului pe cap de locuitor era şi cea mai mică.

Cele mai bogate state de la acea vreme, dacă luăm în considerare valoarea PIB-ului pe cap de locuitor, erau Italia, Belgia şi Olanda. La polul opus, printre cele mai sărace state se aflau Turcia şi Egiptul, cu un PIB pe cap de locuitor de sub 500 de dolari.

Topul celor mai bogate state ale lumii în 1500

1. Italia - 1.100 de dolari pe cap de locuitor

2. Belgia - 875 de dolari pe cap de locuitor

3. Olanda - 761 de dolari pe cap de locuitor

4. Danemarca - 738 de dolari pe cap de locuitor

5. Franţa - 727 de dolari pe cap de locuitor

6. Marea Britanie - 714 dolari pe cap de locuitor

7. Austria - 707 dolari pe cap de locuitor

8. Suedia - 695 de dolari pe cap de locuitor

9. Germania - 688 de dolari pe cap de locuitor

10. Spania - 661 de dolari pe cap de locuitor

Citiţi continuarea articolului pe www.gandul.info

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO