Eveniment

Evacuari in Valea Nehoiului din cauza alunecarilor de teren

13.05.2005, 20:04 90

Locuitorii din localitatea Bontu Mare, judetul Buzau, urma ieri sa fie evacuati in conditiile in care peste 70 de case erau in pericol de prabusire din cauza alunecarilor de teren.

"Am discutat cu ministrul Vasile Blaga si vom lua masurile necesare pentru evacuarea locuintelor, chiar daca locuitorii nu doresc acest lucru. Nu putem accepta o astfel de situatie in care viata lor este pusa in pericol. In caz contrar, exista riscul sa ne indreptam spre o noua catastrofa in zona", a declarat pentru Mediafax premierul Calin Popescu-Tariceanu care a facut o vizita in zona Valea Nehoiu.

Potrivit premierului, autoritatile trebuie "sa faca apel la cadrul legal" in cazul persoanelor care vor refuza sa evacueze casele aflate in pericol de prabusire.

El a precizat ca autoritatile locale ii vor sprijini pe locuitorii nevoiti

sa-si evacueze casele, atat din punct de vedere financiar, cat si in ceea ce priveste identificarea locurilor de amplasare a gospodariilor.

Zona Nehoiu a fost afectata, in ultimele zile, de viituri puternice si alunecari de teren, situatie in care zeci de gospodarii sunt in pericol de prabusire.

Apele au continuat sa produca pagube, in special in partea de sud a tarii. Sute de hectare de teren arabil, pasuni si gradini din sapte localitati constantene situate de-a lungul Dunarii au fost inundate ieri de apele crescute ale fluviului.

Prefectura si Consiliul Judetean Constanta au informat ca nu exista locuinte afectate de inundatii, iar autoritatile locale si reprezentanti ai Regiei Judetene de Drumuri, Directiei Apele Romane Dobrogea Litoral si Regiei Judetene de Apa supravegheaza digurile, pregatind mijloacele necesare pentru a interveni in caz de pericol.

In acest timp, in judetul Covasna apele au inceput sa se retraga, doar 18 case din comuna Borosneu Mare si o suta de hectare de teren agricol fiind inca inundate.

De asemenea, in Timis continua operatiunea de evacuare a apelor, in zona localitatii Otelec fiind in functiune sapte din cele 25 de pompe aduse din Ungaria.

Autoritatile au apreciat ca pana la finalul saptamanii vor fi pornite si celelalte. Guvernul a aprobat ieri noi masuri de sprijinire a populatiei din judetul Timis.

Astfel, pentru realizarea masurilor urgente de deratizare si dezinfectare a zonelor inundate au fost alocate zece miliarde de lei pentru bugetul propriu al judetului Timis, sumele fiind asigurate de la Fondul de interventie la dispozitia Guvernului.

Au mai fost acordate noi ajutoare umanitare, cu titlu gratuit, constand in 150 de tone de motorina pentru functionarea utilajelor de drenare din zonele inundate in Timis, in limita sumei de cinci miliarde lei. Motorina va fi scoasa de la rezervele de stat, stocul urmand sa fie refacut in cursul anului viitor.

Motorina va fi transporata, in regim de urgenta, cu mijloace auto specializate ale unor societati comerciale angajate de Administratia Nationala a Rezervelor de Stat, care va suporta si cheltuielile aferente operatiunilor de incarcare si transport. miruna.lebedencu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO