The American Dialect Society a numit "enshittification" cuvântul anului 2023, un termen inventat de jurnalistul FT, Cory Doctorow, care descrie procesul de „degradare sistematică” pe care platformele media îl comportă în prezent, potrivit Financial Times.
Ce presupune, în detaliu, cuvântul "enshittification" şi de ce a devenit atât de folosit în prezent? Termenul ilustrează teoria lui Doctorow care explică modul în care internetul a fost colonizat de platforme, de ce toate aceste platforme se degradează atât de rapid şi de profund, de ce problema în cauză este atât de relevantă şi ce se poate face în această privinţă. Jurnalistul notează: „Trăim cu toţii un proces grotesc de degradare a spaţiilor media, în care serviciile care contează pentru noi, pe care ne bazăm, se transformă în grămezi uriaşe de gunoi. Este frustrant. Este demoralizant. Ba chiar mai mult, este cu adevărat terifiant”.
Aşadar, acest termen bizar identifică problema şi propune o soluţie. Nu este doar un mod de a spune că „lucrurile se înrăutăţesc masiv", deşi, desigur, jurnalistul FT susţine că sensul acestui termen cuprinde şi o astfel de dimensiune. Cu toate acestea, să vedem cum funcţionează acest proces, ilustrat prin cuvântul sus-menţionat. Procesul în cauză comportă trei etape: în primul rând, platformele sunt bune pentru utilizatorii lor. Apoi, ele abuzează de utilizatorii lor pentru a spori avantajele „clienţilor lor de afaceri”. În cele din urmă, ele abuzează de aceşti clienţi afaceri pentru a capitaliza totul în scop propriu. În cele din urmă, există şi o a patra etapă: ele mor.
Spre exemplu, să ne aplecăm puţin privirea asupra Facebook-ului: Facebook a luat naştere pe baza unui site web dezvoltat pentru a evalua activitatea socială a studenţilor de la Harvard, ca mai apoi, totul să degenereze sistematic. La început, Facebook a fost deschis doar pentru studenţii şi liceenii din SUA cu adrese .edu şi K-12.us. Dar în 2006, platforma a fost deschisă publicului larg. Oficialii companiei au declarat la vremea respectivă: „Da, ştim că toţi folosiţi MySpace. Dar MySpace este deţinut de un miliardar care vă spionează minut de minut. Înscrieţi-vă pe Facebook şi noi nu vă vom spiona niciodată. Alăturaţi-vă nouă pentru a vă putea exprima liber opiniile şi aspiraţiile”.
Aceasta a fost prima etapă. Facebook a avut parte de un val de investiţii folosite în scopul utilizatorilor săi, numărul acestora crescând în mod substanţial. Pe cale de consecinţă, odată cu creşterea numărului de utilizatori, popularitatea platformei a suferit un boom masiv. Ei bine, odată garantată masa de utilizatori - aflată într-o continuă expansiune - surplusul financiar cules din partea investitorilor a fost redirecţionat către două categorii de „clienţi comerciali”: agenţii de publicitate şi editorii.
Pentru agenţii de publicitate, statement-ul Facebook a fost următorul: „Mai ţineţi minte când le-am spus utilizatorilor noştri că nu-i vom spiona niciodată? Ei bine, surpriză: o facem! Şi vă vom vinde accesul la aceste date sub forma unei direcţionări fine a reclamelor. Publicitatea dvs. este foarte ieftină, iar noi nu vom percepe niciun cost pentru a ne asigura că atunci când plătiţi pentru o reclamă, un om adevărat o va vedea.”
Editorilor, Facebook le-a transmis următoarele: „Mai ţineţi minte când le-am promis oamenilor că vor avea parte doar de conţinutul pe care şi-l doresc? Doar o glumă! Încărcaţi scurte extrase de pe site-ul dvs. web, adăugaţi un link şi noi le vom asvârli în ochii utilizatorilor care nu au cerut niciodată să le vadă. Vă vom oferi o pâlnie de trafic gratuită care va conduce milioane de utilizatori către site-ul dvs. web, fenomen pe care îl veţi monetiza după bunul plac!”. Astfel, atât agenţii de publicitate, cât şi editorii au devenit şi ei adepţii platformei.
Utilizatori, agenţi de publicitate şi editori, cu toţii au fost prinşi în mrejile acestei platforme. Pe cale de consecinţă, momentul etapei a treia a procesului de „enshittication” avea să sosească: Retragerea surplusului de la toată lumea şi direcţionarea lui către acţionarii Facebook.
Pentru utilizatori, acest lucru a însemnat o „subţiere” masivă a conţinutul generat de conturile pe care le urmăresc şi umplerea golului rezultat cu reclame şi conţinut cu plată de la editori. Pentru agenţii de publicitate, acest lucru a însemnat creşterea preţurilor şi reducerea aplicării măsurilor antifraudă, astfel încât agenţii de publicitate au ajuns să plătească mult mai mult pentru anunţuri care aveau şanse mult mai mici să fie văzute de utilizatori. Pentru editori, fenomenul în cauză a însemnat suprimarea algoritmică a accesului la postările lor, cu excepţia cazului în care au fost incluse părţi mult mai mari din articolele lor în extras. Apoi, Facebook a început să pedeapsească editorii pentru includerea unui link către propriile site-uri, astfel încât aceştia au fost constrânşi să posteze fluxuri de text integral, fără linkuri, devenind astfel furnizori de mărfuri pentru Facebook, dependenţi în totalitate de companie atât pentru a obţine acces, cât şi monetizare.
Când vreunul dintre aceste grupuri a prostestat, Facebook nu a făcut altceva decât să aplice lecţia învăţată de la una dintre „icoanele dreptăţii şi toleranţei” din cinematografia mondială, Darth Vader:
„Da, am modificat înţelegerea. Rugaţi-vă să n-o modific şi mai mult!”
Ei bine, Facebook ajunge astfel în pragul celei mai periculoase etape ale procesului de "enshittification". Compania inteţionează să retragă tot surplusul disponibil şi să lase în serviciu doar suficientă valoare reziduală pentru a păstra utilizatorii finali lipiţi unii de alţii, iar clienţii de afaceri lipiţi de utilizatorii finali, fără a lăsa nimic în plus pe masă, astfel încât fiecare bănuţ extractibil să fie cules şi returnat acţionarilor săi.
Dar acest comportament generează un echilibru foarte fragil, pentru că diferenţa dintre „urăsc din tot suflet acest serviciu, dar nu mă pot hotărî să renunţ" şi „Doamne Dumnezeule, de ce am aşteptat atât de mult să renunţ?" este foarte mică. Dacă utilizatorii nu pot pleca pentru că toţi ceilalţi rămân, atunci când toată lumea începe să plece nu mai există niciun motiv pentru a rămâne. Acesta este stadiul terminal al procesului de „enshittification”.
Cu toate acestea, există patru forţe care disciplinează companiile, servind drept constrângeri asupra impulsurilor lor către „enshittification”:
Concurenţa. Companiile care se tem că-şi vor pierde clienţii în avantajul rivalilor de pe piaţă sunt prudente în ceea ce priveşte înrăutăţirea calităţii sau creşterea preţurilor.
Reglementarea. Companiile care se tem că o autoritate de reglementare le va aplica o amendă mai mare decât se aşteaptă să câştige din trişat, vor trişa mai puţin.
Auto-ajutorarea. Utilizatorii pot oricând să se folosească de programe care anulează fluxul de reclame. Gândiţi-vă la o masă de consiliu în care cineva spune: „Am calculat că dacă facem reclamele noastre cu 20% mai invazive, vom obţine cu 2% mai multe venituri per utilizator". Într-un asemenea context, altcineva ar putea foarte bine să spună: „Da, dar dacă facem asta, 20% dintre utilizatorii noştri vor instala programe care să blocheze reclamele, iar veniturile noastre de la aceşti utilizatori vor scădea la zero, pentru totdeauna".
Şi, în cele din urmă, lucrătorii. Lucrătorii din domeniul tehnologiei au o densitate sindicală foarte scăzută, dar asta nu înseamnă că nu posedă nicio influenţă în companiile în care activează. „Lipsa de talente" istorică a sectorului tehnologic a sporit cu mult pârghiile pe care lucrătorii le deţin. Spre exemplu, angajaţii care nu sunt de acord cu strageiile şefilor lor pot oricând să demisioneze şi să „meargă peste drum” pentru a obţinute avantaje mult mai solide, mai ales având în vedere cât de căutate sunt astăzi persoanele care posedă competenţe reale în domeniu.
