Eveniment

Dupa Strabag, Vinci ameninta statul cu avocatii pentru autostrada

06.05.2005, 19:08 23

Gigantul francez din domeniul constructiilor Vinci ar putea actiona in instanta statul roman, dupa ce Ministerul Transporturilor a decis sa sisteze negocierile cu compania pentru constructia in parteneriat public-privat a tronsonului Comarnic -Predeal din cadrul autostrazii Bucuresti - Brasov.

"Ca urmare a deciziei Ministerului Transporturilor, despre care a luat act prin intermediul presei, compania austriaca Strabag (cu care ministerul a semnat in 2004 un acord pentru tronsonul Bucuresti-Ploiesti, n.r.) se pregateste sa dea in judecata statul roman. Aceeasi masura ar putea fi intreprinsa si de Vinci, in urma unei decizii care va fi luata saptamana viitoare, cu ocazia intrunirii conducerii grupului la nivel mondial", afirma Joel Petit, responsabil pentru proiecte mari in Europa de Est in cadrul grupului Vinci.

Oficialii Vinci se declara surprinsi de intentia Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului (MTCT) privind sistarea negocierilor pentru contractele de parteneriat public privat in general si pentru autostrada Bucuresti-Brasov in particular.

Reprezentantii companiei franceze afirma ca au solicitat ministrului de resort, Gheorghe Dobre, in mai multe randuri, o intalnire pentru reluarea negocierilor, sistate "unilateral si fara nici un avertisment".

"Desi am negociat timp de aproape un an cu reprezentantii Ministerului Transporturilor pentru a ne finaliza contractul, de atunci nu am mai fost informati cu privire la situatia acestuia, scrisorile noastre au ramas fara raspuns, iar acum aflam stirile rele din ziare", afirma Petit.

In octombrie 2004, Vinci si ministerul de resort au incheiat un protocol privind finalizarea negocierilor pentru constructia tronsonului de autostrada Comarnic -Predeal, in lungime de 37 de kilometri.

Proiectul, cu o valoare de 480 de milioane de euro, era prevazut sa inceapa in primavara acestui an si sa fie realizat prin parteneriat public privat, ca si alte doua portiuni ale soselei - Bucuresti-Ploiesti (cu Strabag) si Predeal-Brasov (cu un consortiu israelian format din firmele Ashtrom si Roichman).

In luna aprilie 2005, MTCT a anuntat ca a sistat toate negocierile purtate pentru incheierea parteneriatelor public-privat pentru proiectele de infrastructura, urmand ca normele de specialitate sa fie revizuite pentru respectarea reglementarilor europene in domeniu. Una dintre problemele ridicate de parteneriatele public-privat este reprezentata de finantarea proiectelor.

Partea franceza sustine ca proiectul este gata sa intre in executie, fiind pregatite fondurile necesare constructiei fara garantii guvernamentale sau scrisori de confort, iar ca investitor isi asuma respectarea termenului de executie de 4 ani. Oficialii Vinci susti ca si consultantii britanici ai autoritatilor romane, Atkins si ING, au recomandat derularea proiectului in parteneriat public-privat.

adrian.mirsanu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO