Caută doar în titlu
Eveniment

Dragnea i-a criticat pe Grindeanu şi Viorel Ştefan pentru absenţa de la dezbaterea Legii salarizării

„Da, într-adevăr, este o problemă că azi ministrul de Finanţe (Viorel Ştefan, n.r.) nu a venit în Parlament să susţină legea, cu toate că avea timp. Am puterea politică să-mi asum acest lucru şi să îmi cer scuze, ca preşedinte al PSD, că un membru al Guvernului care trebuia să vină astăzi nu a venit”, a spus Dragnea.

„Este o problemă pe care noi o vom regla în interior în condiţiile în care şi liderul de grup şi-a asumat faptul că ministrul de Finanţe va veni să susţină această lege”, a adăugat Dragnea.

„Era bine să vină şi premierul pentru că este o lege - poate cea mai importantă din acest an”, a adăugat Dragnea.

PNL a solicitat, miercuri, prezenţa la dezbaterea Legii salarizării, în plenul Camerei, for decizional, a premierului Sorin Grindeanu şi a ministrului de Finanţe, Viorel Ştefan, răspunsul preşedintelui de şedinţă, Florin Iordache, fiind că cei doi demitari se află în vizită oficială în Franţa.

Deputatul PNL Victor Paul Dobre a luat cuvântul pe procedură, în cadrul dezbaterilor generale, şi a arătat că grupul PNL a cerut anterior prezenţa premierului şi a ministrului de Finanţe la o discuţie despre sustenabilitatea Legii salarizării, însă majoritatea PSD din conducerea Camerei a obstrucţionat în mod repetat această cerere.

„Astăzi nu e nici premierul, nici ministrul Finanţelor, la o dezbatere atât de importantă. E necesar să ne fie prezentat punctul de vedere al Guvernului, iar ministrul Muncii trebuie să răspundă la 2 întrebări: dacă legea e sustenabilă şi care sunt motivele pentru care aplicarea a fost amânată faţă de programul de guvernare”, a spus Dobre.

Preşedintele de şedinţă, deputatul PSD Florin Iordache, a spus, de la tribuna Camerei, că premierul şi ministrul de Finanţe sunt „în vizită oficială în Franţa”.

Dobre a revenit la tribună şi a anunţat că premierul de află, de fapt, în ţară, unde participă la un forum.

„Premierul e în ţară, participă la un forum. Cred că şi ministrul de Finanţe e prin împrejurimi. Această fugă de a fi prezenţi în Parlament, la această dezbatere, a premierului şi ministrului de Finanţe e o confirmare a rezervelor pe care le avem privind sustenabilitatea acestei legi”, a spus Dobre.

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.