Eveniment

Dosarul Tarau - deschis a treia oara

25.08.2004, 00:00 13

Procurorii au redeschis, pentru a treia oara, dosarul in care Adrian Tarau a fost acuzat de contrabanda intrucat au considerat ca nu au fost clarificate toate probele privind implicarea in aceste fapte a fiului fostului prefect de Bihor si a unui presupus complice al acestuia. Biroul de presa al Ministerului Public a informat ca solutia de neincepere a urmaririi penale data in acest dosar nu este legala si nici temeinica intrucat "nu au fost elucidate prin probe participarea la contrabanda si complicitatea la aceasta infractiune a lui Mircea Jurjut si Adrian Tarau". In urma cu doua saptamani, Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie informa ca dosarul in care Adrian Tarau era acuzat de contrabanda a fost inchis pentru a doua oara, dar preciza ca procurorii deruleaza inca o serie de cercetari si nu este exclus ca, in functie de rezultatul acestora, sa fie dispusa reluarea cauzei. Fiul fostului prefect de Bihor a fost arestat in aprilie 2001, eveniment ce a declansat un amplu scandal cu conotatii politice, punctat de plecarea din tara a lui Adrian Tarau, de moartea procurorului Cristian Panait si de trimiterea in judecata a procurorului Alexandru Lele, sub acuzatia de coruptie. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO