Eveniment

Dosarul ISU PH-Ferma Dacilor: Motivele pentru care se cere redeschiderea parţială a urmăririi penale

Dosarul ISU PH-Ferma Dacilor: Motivele pentru care se...

Autor: Sorina Matei

30.12.2023, 11:13 973

Procurorul şef DNA, Marius Voineag, a cerut joi judecătorului de cameră preliminară al Tribunalului Prahova redeschiderea parţială a urmăririi penală în dosarul Serviciului Militar al DNA ce viza şefi şi ofiţeri ai ISU Prahova care au făcut controale la Ferma Dacilor,dosar clasat tot de DNA în 2023.

Ordonanţa de redeschidere a dosarului penal invocă situaţiile din 2019, cuprinse şi în ordonanţa de clasare din 2023, şi susţine că pe 12 iulie 2019, prim adjunctul ISU Prahova, colonelul Dumitru Elisei Tiberiu dar şi căpitanul Cristina Chelba ( la data faptelor, inspector în cadrul Inspecţiei de Prevenire ISU Prahova) au desfăşurat o activitate de control împotriva apărării incendiilor şi de protecţie civilă la pensiunea Ferma Dacilor din Tohani, Prahova, ocazie cu care au constatat un număr de 6 nereguli/ încălcări ale situaţiei specifice apărării împotriva incendiilor pentru care au aplicat doar sancţiunea avertismentului.

„Printre neregulile constatate, inspectorii de prevenire din cadrul I.S.U. Prahova au constatat încălcarea prevederilor art. 19 lit. d din Legea nr. 307/2006, reţinându-se că nu au fost puse la dispoziţie documente din care să rezulte dacă a fost solicitată/obţinută autorizaţia de securitate la incendiu, pentru construcţia cu destinaţie de alimentaţie publică şi cazare, scd 1200 mp, abatere care constituie contravenţie şi se sancţionează potrivit art. 45 pct. IV lit. d din Legea nr. 307/2006 cu amendă în cuantum de la 5.001 lei la 10.000 lei.

Conform art. 19 lit. c din Legea nr. 307/2006, administratorul societăţii FERMA DACILOR PRODUCTION S.R.L. avea ca obligaţie principală <să solicite şi să obţină avizele şi autorizaţiile de securitate la incendiu, prevăzute de lege, şi să asigure respectarea condiţiilor care au stat la baza eliberării acestora>.

Totodată, punerea în funcţiune a construcţiilor şi amenajărilor noi ori a celor existente la care s-au executat lucrări de modificare şi/sau s-a schimbat destinaţia acestora, fără obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, se sancţionează cu amendă in cuantum de la 20.000 lei la 50.000 lei (conf. art. 45 pct. V lit. b din aceeaşi lege).

Se constată astfel ca această sancţiune este mai severă şi trebuie aplicată distinct faţă de abaterea sancţionată potrivit art. 45 pct. IV lit. d din Legea nr. 307/2006, reţinută de inspectorii de prevenire.

Din datele şi informaţiile apărute recent în spaţiul public rezultă ca atât la data faptelor, cât şi la momentul incendiului produs în data de 26.12.2023, societatea FERMA DACILOR PRODUCTION S.R.L. nu solicitase şi nici nu deţinea autorizaţie de securitate la incendiu, precum şi nici autorizaţie de construire pentru unitatea controlată în cauză.

Or, potrivit art. 45 pct. VI din Legea nr. 307/2006, se sancţionează cu amendă de la 30.000 lei la 100.000 lei şi oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor, ca sancţiune contravenţională complementară, pentru încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu în ceea ce priveşte periclitarea vieţii ocupanţilor şi forţelor de intervenţie, neasigurarea stabilităţii elementelor portante, respectiv a limitării propagarii focului şi fumului în interiorul edificiului şi la vecinătăţi, potrivit criteriilor stabilite prin hotărâre a Guvemului.

Criteriile pentru oprirea funcţionării ori utilizarii construcţiilor sau amenajărilor determinate de încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu sunt reglementate de Hotărârea Guvemului nr. 915 din 3 noiembrie 2015.

Astfel, personalul cu atribuţii de îndrumare şi control în domeniu, pe lângă sancţiunea principală a amenzii, sunt obligaţi în temeiul art. 3 alin. 1 lit. g din H.G. nr. 915/2015 să dispună măsura complementară de oprire a funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor care nu au autorizaţie de securitate la incendiu, în condiţiile legii, şi care au aria desfăşurată mai mare de 200 mp, având destinaţia de comerţ, cultură sau turism, în situaţia în care se constată încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu, constând în faptul că „[ ...] nu au fost identificate data realizării documentaţiei tehnice de autorizare a lucrărilor de construcţii au momentul punerii în funcţiune".

Având în vedere procesul-verbal de control sus-mentionaţ în care se reţine că unitatea verificată, aparţinând operatorului economic în cauză, avea la data controlului spaţii de alimentaţie publică şi cazare, respectiv 14 camere de închiriat, şi o suprafaţă construit desfăşurată de 1200 mp, rezultă că imobilul în cauză face parte din categoriile de construcţii pentru care este necesară obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, în concordanţă cu prevederile Anexei 1 pct. 2 lit. j din H.G. nr. 571/2017 privind categoriile de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi autorizării privind securitatea la incendiu, şi anume: „primire turistică, cu mai mult de 8 camere şi/sau 16 locuri. pentru cazare de tipul: hoteluri, hoteluri-apartament, moteluri, hosteluri, mini hoteluri, vile turistice, bungalouri, cabane turistice, de vânătoare, de pescuit, sate de vacanţă, popasuri turistice, căsuţe tip camping. pensiuni turistice urbane şi rurale, inclusiv unităţile de alimentaţie din incinta acestora”.

Din probele administrate în cauză, se constată că la momentul controlului efectuat, cei doi inspectori de prevenire din cadrul I.S.U. Prahova, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi în legatură cu acestea, au efectuat un control formal cu privire la construcţia aparţinând societăţii FERMA DACILOR PRODUCTION S.R.L. şi s-au rezumat la reţinerea unor nereguli care sunt sancţionate doar cu pedepse principale constând cel mult în amendă contravenţională şi pentru care nu este prevazută aplicarea măsurii complementare de oprire a funcţionării. (...)

Totodată, deşi ofiţerii I.S.U. Prahova aveau obligaţia legală de a constata toate neregulile existente cu privire la construcţia în cauză, mai ales încălcările grave ale cerinţei de securitate la incendiu, cum ar fi faptul că nu a fost identificată data realizării documentaţiei tehnice de autorizare a lucrărilor de construcţii sau momentul punerii în funcţiune, care ar fi atras pe lângă sancţiunea principală a amenzii şi măsura complementară de oprire a funcţionării ori utilizării unităţii controlate, aceştia s-au limitat la a consemna abateri prevăzute cu un regim sancţionator mai favorabil pentru operatorul economic.

Pe de altă parte se constată că urmărirea penală efectuată în prezenta cauză nu a fost completă, având în vedere faptul că din actele existente la dosarul cauzei rezultă că procurorul militar de caz nu a efectuat cercetări şi cu privire la modalitatea în care au fost sau nu remediate deficienţele constatate cu ocazia controlului respectiv, efectuat de către inspectorii de prevenire din cadrul I.S.U. Prahova.

Or, deşi în cuprinsul procesului-verbal de control nr. 4468421 din 12.07.2019 se menţionează că, dintre cele 6 nereguli constatate doar una dintre acestea a fost remediată cu ocazia controlului, iar pentru celelalte 5 nereguli constatate, inspectorii de prevenire au impus operatorului economic controlat să comunice în scris către I.S.U. Prahova, până la data de 26.07.2019, modalitatea în care au fost remediate aceste deficienţe, procurorul militar de caz nu a verificat conduita inspectorilor de prevenire şi după momentul efectuarii controlului respectiv, având în vedere faptul ca aceştia aveau obligaţia de a urmări modalitatea de remediere a deficienţelor constatate şi neremediate cu ocazia controlului, şi de a acţiona în consecinţă, acţiune ce intră în continuţul constitutiv al infracţiunilor cercetate.

Mai mult, după cum s-a menţionat mai sus, din informaţiile existente în spaţiul public, rezultă faptul că o serie dintre aceste nereguli nu au fost remediate nici până în prezent, respectiv lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu şi lipsa autorizaţiei de construire cu privire la unitatea controlată, apaţinând societăţii FERMA DACILOR PRODUCTION S.R.L.

În aceste condiţii, motivarea procurorului militar de caz care şi-a întemeiat soluţia de clasare pe motivul ca probele administrate nu au oferit alte indicii cu valoare probatorie care să obiectiveze săvârşirea faptelor şi să conducă dincolo de orice dubiu la răstumarea prezumţiei de nevinovăţie, nu poate fi primită ca fundamentată, având în vedere faptul că urmărirea penală nu este completă, nefiind administrate toate probele posibile şi necesare lămuririi situaţiei de fapt sub toate aspectele, astfel cum au fost expuse mai sus.

Având în vedere cele de mai sus, se impune infirmarea parţială a soluţiei de clasare şi redeschiderea urmăririi penale cu privire la faptele clasate la punctul 4 din dispozitivul ordonanţei nr. 64/P/2020 din data de 21.03.2023, in vederea continuării cercetărilor”, se arată în ordonanţa de redeschidere a cazului.

Ca atare, şeful DNA a infirmat parţial clasarea din 21 martie 2023 a Serviciului Militar al DNA, referitoare la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, şi de luare de mită şi dare de mită în legătură cu activitatea de control desfăşurată în datele de 10 şi 12 iulie 2019, în legătură cu masa de protocol oferită ISU Prahova de către Ferma Dacilor pe 7 august 2019.

Judecătorul de cameră preliminară al Tribunalului Prahova urmează să ia decizia redeschiderii parţiale a urmăririi penale în acest caz.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO