Eveniment

Documentarul care susţine că românii sunt folosiţi drept „cobaii Europei”. Câte studii clinice se realizează, de fapt, la noi în ţară

VIDEO. Documentarul care susţine că românii sunt folosiţi drept „cobaii Europei”. Câte studii clinice se realizează, de fapt, la noi în ţară

Autor: Gândul

15.10.2012, 10:57 778

Un reportaj realizat de postul de televiziune ARTE arată că mai multe laboratoare occidentale au folosit drept cobai pentru studiile clinice mai mulţi pacienţi din estul Europei, printre care şi români.

Studiile clinice sunt testele realizate de companiile farmaceutice pe subiecţi umani înainte de a lansa un medicament pe piaţa farmaceutică.

Jurnaliştii au prezentat în cadrul documentarului cazul lui Corneliu Nedelcu, un diabetic în vârstă de 53 de ani, din Iaşi, care şi-a pierdut vederea la un ochi, după ce a fost inclus într-un un studiu clinic inegal. Bărbatul suferea de diabet înainte de a fi transformat într-un cobai.

A mers, în urmă cu aproximativ 3 ani, la medicul oftalmolog Narcisa Ianopol, care lucra pe vremea aceea la Spitalul CFR, din Iaşi, pentru a i se recomanda un tratament pentru retinopatie diabetică, afecţiune oculară care apare în urma complicaţiilor diabetului.

"După primul consult, medicul mi-a spus că îmi poate recomanda un tratament cu ajutorul căruia mi se poate îmbunătăţi vederea", le-a povestit românul jurnaliştilor de la ARTE. Dincolo de faptul că nu l-a anunţat că îl include într-un studiu clinic, medicul i-a cerut lui Nedelcu suma de 6.400 de lei.

Tratament experimental la care a fost supus ieşeanul era inclus într-un studiu sponsorizat de Ophthalmological Association Edelweiss şi presupunea injectarea direct în ochi a un medicament perfuzabil.

Citiţi articolul integral pe www.gandul.info

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO