Eveniment

Deputaţii şi angajaţii de la Parlament vor putea fuma pe trei terase amenajate special

Deputaţii şi angajaţii de la Parlament vor putea fuma...

Autor: Lucian Negrea

14.03.2016, 15:08 69

Locurile speciale pentru fumat vor fi amenajate pe terasele de la nivelul P, etajul 3 şi etajul 8. Aici vor avea acces atât parlamentarii, cât şi cei care activează în clădirea Parlamentului. ”Decizia va fi oficializată în şedinţa Biroului Permanent de miercuri (...) Sunt singurele locuri care vor fi amenajate şi în care se poate fuma. Ceilalţi îşi vor asuma riscurile legale”, a spus secretarul Biroului Permanent, Niculae Mircovici.

”Fusese iniţial o propunere să fie stabilită o cameră unde să se fumeze, dar legea nu dă voie în cameră, că toată lumea a venit cu propunerea să fie Camera Deputaţilor”, a mai spus Mircovici.

Din data de 16 martie va intra în vigoare legea care interzice fumatul în spaţiile publice închise. Nerespectarea prevederilor legii antifumat de către persoanele fizice se sancţionează cu amendă contravenţională de la 100 lei la 500 lei, iar nerespectarea de către persoanele juridice a prevederilor legii se sancţionează cu amendă contravenţională de 5.000 lei la prima abatere, cu amendă contravenţională de 10.000 lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii până la remedierea situaţiei care a dus la suspendarea activităţii, la a doua abatere.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO