Eveniment

Dacia primeste inca 3.600 de locuri in programul "Rabla"

Dacia primeste inca 3.600 de locuri in programul "Rabla"
29.07.2008, 19:39 24

Automobile Dacia a primit inca 3.600 de locuri in cadrul programului de innoire a parcului auto, dupa ce dealerii altor marci de automobile au renuntat la o parte din cotele atribuite de Administratia Fondului pentru Mediu, pentru ca nu le pot acoperi. In momentul demararii programului, Dacia a primit 3.199 de masini, volum identic cu cel al unor marci care inregistrau vanzari de sub 20% din volumul constructorului local. "Avem o suplimentare de masini in cadrul programului REMAT. La prima repartizare din acest an, foarte multi dealeri au cerut mult, chiar daca nu puteau sa atinga acea cifra. Conform regulamentului, in momentul in care un participant la program isi da seama ca nu are cum sa acopere in totalitate cota care i-a fost atribuita, poate sa anunte acest lucru si poate sa renunte la partea pe care nu poate sa o acopere, urmand ca ea sa fie alocata celor care au solicitat suplimentare", au declarat ieri oficialii Dacia. Spre exemplu, Suzuki a primit 3.199 de masini in programul "Rabla", volum identic cu cel al Dacia, in conditiile in care marca japoneza a vandut anul trecut numai 720 de masini. Potrivit oficialilor Dacia, prin volumul suplimentar se vor comercializa modelele Logan (fara facelift) existente pe stoc, iar in cazul in care acestea se vor epuiza, se vor putea livra si modele Logan facelift, dar si noul Sandero. Pe langa prima de casare de 3.000 de lei, Dacia ofera de asemenea o reducere de pret de 800 de euro pentru Logan-urile diesel din stoc, ceea ce conduce la o crestere mai mare a cererii pentru aceste modele.

Versiune de lux a Logan
Renault a lansat pe piata indiana modelul Logan Edge, o varianta imbunatatita a automobilului, care este dotata, printre altele, cu tapiterie din piele, cu ornamente din lemn la interior si un sistem audio performant, scrie moneycontrol.com. Potrivit publicatiei Auto India, pretul noii versiuni porneste de la 8.700 de euro si poate ajunge pana la 12.400 de euro. Varianta imbunatatita a masinii a ajuns in productia de serie dupa ce mai multi clienti au cerut dotari suplimentare pe masina. Logan Edge este vopsit in purpuriu, iar printre dotari, alaturi de cele amintite, se mai numara senzorii de parcare, sistemul ABS, cotiera pentru locurile din spate si un ornament cromat pentru teava de esapament. Sistemul audio furnizat de Kenwood ofera posibilitatea conectarii unui i-Pod sau a altor dispozitive prin USB. Renault a vandut, in cei patru ani de la lansarea modelului Logan (2004-2008 - n.r.), peste un milion de unitati la nivel mondial, sub marca Dacia si Renault, din care aproape 257.000 au fost livrate in primul semestru din 2008.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO