Eveniment

Costurile de mediu decid investitia Voestalpine

29.04.2008, 19:51 15

Grupul austriac Voestalpine, care a anuntat o investitie de circa 5 mld. euro intr-un combinat siderurgic in zona Marii Negre, va tine cont la alegerea amplasamentului de costurile presupuse de respectarea standardelor de protectie a mediului, iar daca acestea vor fi prea mari in tarile UE, investitia ar putea fi realizata in afara blocului comunitar. Ministrul bulgar al economiei Petar Dimitrov a declarat ca reprezentantii grupului au afirmat ca sunt multumiti de mediul de afaceri din Bulgaria, dar au mentionat ca daca va trebui sa plateasca prea mult pentru emisiile de dioxid de carbon atunci vor construi fabrica in afara UE, potrivit sofiaecho.com. Voestalpine a anuntat in noiembrie anul trecut ca statele vizate pentru investitie sunt Romania, Bulgaria, Turcia si Ucraina. Compania este deja prezenta in Romania prin intermediul Elmsteel, subsidiara britanica a grupului austriac, care detine din 2004 o fabrica la Satu Mare unde produce tuburi de otel pentru industria auto.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO