Eveniment

Coronavirus România. 10.887 de cazuri noi şi 169 de decese în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 10.887 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, iar 169 de pacienţi au murit.

Până astăzi, 1 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.244.555 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 1.768 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.121.721 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 10.887 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 193 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 3.111 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 37.210 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 30.09.2021 (10:00) – 01.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 169 de decese (100 bărbaţi şi 69 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Dolj, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.

Dintre cele 169 decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 la categoria de vârstă 40-49 ani, 17 la categoria de vârstă 50-59 ani, 36 la categoria de vârstă 60-69 ani, 63 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 43 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.

Din totalul de 169 de pacienţi decedaţi, 158 erau nevaccinaţi şi 11 vaccinaţi. Cei 11 pacienţi vaccinaţi prezentau comorbidităţi. Pacienţii decedaţi vaccinaţi aveau vârste cuprinse între 51 şi 91 de ani.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referinţă.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.592. Dintre acestea, 1.391 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienţilor internaţi, 373 sunt minori, 355 fiind internaţi în secţii şi 18 la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 9.635.994 de teste RT-PCR şi 3.287.481 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.982 de teste RT-PCR (11.844 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 13.138 la cerere) şi 42.065 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 69.305 persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.905 persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 62.917 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 166 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 7.072 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 810 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 30 septembrie, 1.211 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 236.916 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.
 

Etichete: coronavirus,bilanţ,

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.