Eveniment

Coplata a fost aprobată. Pacienţii plătesc din aprilie între 5 şi 10 lei pentru spitalizare

Coplata a fost aprobată. Pacienţii plătesc din aprilie...

Autor: Elvira Gheorghita

21.03.2013, 09:48 2319

Nicolăescu a precizat că în Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014 aprobat de Guvern sunt trecute şi categoriile de pacienţi exceptaţi de la coplată.

Ministrul Sănătăţii a mai spus că forma finală a Contractului cadru păstrează plata medicului de familie la 50% per serviciu şi 50% per capita, şi nu 70% per capita şi 30% per serviciu, cum a fost prevăzut în prima formă a proiectului.

Surse oficiale au declarat anterior pentru MEDIAFAX că pacienţii vor plăti începând cu luna aprilie a acestui an o sumă modică (coplata), cuprinsă între 5 şi 10 lei, pentru serviciile de spitalizare, cu excepţia celor de urgenţă, introducerea taxei fiind aprobată prin hotărâre de guvern.

Taxa va fi plătită o singură dată, la momentul externării din spital.

Ce este şi cum se achită coplata, suma de bani care va fi cerută în toate spitalele publice din România

Coplata a fost introdusă în contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014, document aprobat în şedinţa de miercuri a Guvernului.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, va participa, joi, la Conferinţa MEDIAFAX Talks about Health Reform, cu tema "Reforma în sănătate 2013-2014", parte din seria MEDIAFAX Health Conferences, care va avea loc începând cu ora 11.00, la hotelul Novotel, sala Paris. Una dintre temele conferinţei vizează şi noutăţile aduse de contractul-cadru privind asistenţa medicală în 2013-2014.

Conform proiectului prezentat public în luna ianuarie de Ministerul Sănătăţii, pacienţii vor plăti la externarea din spital între 5 şi 10 lei pentru serviciile medicale acordate în regim de spitalizare continuă, medicii de familie vor primi 70% pentru pacienţii înscrişi pe liste şi 30% pentru servicii, iar ambulatoriu de specialitate va primi cu 50% mai mult.

La acel moment, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a precizat că nu este vorba să se plătească 5 sau 10 lei pe zi, ci va fi o singura plată, cuprinsă între minimum 5 lei şi maximum 10 lei, care se va achita în ziua în care pacientul se externează.

Coplata va fi încasată pentru serviciile medicale acordate în regim de spitalizare continuă, în secţiile sau compartimentele cu paturi din unităţile sanitare aflate în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate.

Serviciile medicale spitaliceşti, acordate în regim de spitalizare continuă, pentru care se încasează coplata sunt cele prevăzute în pachetul de servicii medicale de bază şi în pachetul de servicii ce se acordă persoanelor care se asigură facultativ. Excepţie fac serviciile medicale spitaliceşti acordate în secţiile sau compartimentele de îngrijiri paliative, internările obligatorii pentru bolnavii psihic şi cele dispuse prin ordonanţa procurorului pe timpul judecării sau urmăririi penale, precum şi serviciile acordate pacienţilor care necesită asistenţă medicală spitalicească de lungă durată (ani) şi pentru serviciile acordate pacientilor pentru care criteriul de internare este urgenţa.

Categoriile de asiguraţi scutite de coplată fac dovada acestei calităţi cu documente eliberate de autorităţile competente că se încadrează în respectiva categorie, precum şi cu documente şi, după caz, declaraţie pe proprie răspundere că îndeplinesc şi condiţiile privind realizarea sau nu a unor venituri.

Guvernul a amânat de mai multe ori introducerea coplăţii în sănătate.

Agenţia MEDIAFAX a anunţat însă, în luna ianuarie, că Guvernul a convenit cu Fondul Monetar Internaţional să introducă sistemul coplăţii din primăvara acestui an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO