Eveniment

Conferinţa „Oraşele Viitorului – Regiuni sustenabile, oraşe şi comunităţi“: „Am mutat trasee de autobuze în Timişoara ca angajaţii să ajungă mai uşor la birou“

Autor: Sorin Pâslaru

24.03.2016, 00:07 1148

Consultarea regulată între investitori, autorităţi publice locale, dezvoltatori şi so­cietatea civilă, transpa­rentizarea planurilor urba­nistice şi formularea unor proiecte de dezvoltare care să ţină cont de nevoile oraşelor şi ale cetăţenilor şi mai puţin de sursa de finanţare ar putea fi soluţiile pentru dezvoltarea urbană sustenabilă, s-au pus de acord participanţii la conferinţa „Oraşele Viitorului – Regiuni sustenabile, oraşe şi comunităţi“ organizată în această săptă­mână în Bucureşti de Camera de Comerţ Româno-Germană.

Ivo Gonner, primar al oraşului Ulm din 1992,  a spus că oamenii vor lucruri simple: apă potabilă, locuinţe, şcoli, spaţii culturale, transport, iar dacă nu le vor găsi pur şi simplu vor părăsi zona respectivă, iar Vasile Dâncu, vicepremier, ministrul dezvoltării regionale, a susţinut că spaţiul rural ar putea să fie transformat dintr-o slăbiciune într-un atu pentru România.

Dr. Christian von Albrichsfeld, director general al Continental România, a spus că doar colaborarea dintre investitori şi autorităţi poate aduce o mai bună organizare a oraşului pentru creşterea calităţii vieţii locuitorilor. „La Timişoara, când ne-am mutat clădirea de birouri am anunţat primăria şi ne-am consultat să găsim cele mai bune căi de acces pentru angajaţii noştri. Am ajuns să modificăm trasee de autobuze, Primăria Timişoara a fost deschisă la propuneri“, a spus el.

 

Declaraţii ale participanţilor la conferinţă

 

Manuel Costescu, secretar de stat, Departamentul pentru Investiţii Străine şi Parteneriat Public-Privat

♦ Sunt 15 oameni, nu putem fi responsabili pentru 20 milioane de români în ce priveşte investiţiile

♦ Suntem „first point of entry”, nu “single point of contact” pentru investitorii străini

♦ Companiile ştiu singure unde să investească, nu putem decide noi ce fel de investiţii vrem

♦ Vom ghida investiţiile însă prin mecanismul ajutoarelor de stat; vom tria judeţele în funcţie de PIB/capita

♦ Obiectivul meu este să obţinem o omogenitate a planurilor de promovare a judeţelor/localităţilor pentru investitorii străini

♦ La o oră distanţă de un oraş se formează zonele metropolitane

 

Răzvan Iorgu, director general CBRE Romania

♦ Noi suntem ambasadori ai României, pentru că încercăm să convingem investitorii să vină aici

♦ În afară de  Bucureşti nu mai sunt cunoscute alte oraşe din România, precum Timişoara, Cluj sau Iaşi

♦ Este o întrebare dacă este bine să depindem de o singură industrie, precum cea automotive, pentru anumite regiuni din ţară

 

Dr. Christian von Albrichsfeld, director general al Continental România

♦ Întrebarea principală este: „ce vreau?”

♦ Când am ajuns prima dată la Sibiu, am găsit un plan de la primărie: viaţă mai bună pentru locuitori, slujbe mai bune, educaţie mai bună

♦ La Timişoara, când ne-am mutat clădirea de birouri am anunţat primăria şi ne-am consultat să găsim cele mai bune căi de acces pentru angajaţii noştri

♦  Am ajuns să modificăm trasee de autobuze, Primăria Timişoara a fost deschisă la propuneri

♦ Avem 16.000 de angajaţi în şase oraşe, din care 5.000 de ingineri, suntem direct interesaţi să avem oraşe atractive

♦ Eu personal fac 3-4 minute până la birou

♦ Zonele rezidenţiale ar trebui să fie zone rezidenţiale, cele de birouri şi comerciale să îşi păstreze funcţiile

 

Ivo Gonner, primar al oraşului Ulm

♦ Oamenii vor lucruri simple: apă potabilă, locuinţe, şcoli, spaţii culturale, transport, iar dacă nu le vor găsi pur şi simplu vor părăsi zona respectivă

♦ Posturile din administraţie nu sunt pentru clientela politică; dacă membrii de partid nu ştiu nimic despre tratarea şi reciclarea apelor uzate, spre exemplu, cum să ocupe o poziţie într-un astfel de departament?

♦ În numele privatizării, primăria din Budapesta a vândut către o companie franceză acum 20 de ani portofoliul de apartamente, iar astăzi apartamentele sunt degradate; francezii vor să le dea înapoi

♦ Noi am privatizat utilităţile de apă şi canal şi locuitorii au ajuns să sune când aveau probleme la un call center în Irlanda; credem că doar comunitatea locală se poate ocupa în mod eficient de companiile locale  

 

Vasile Dâncu, vicepremier, ministrul dezvoltării regionale

♦ Subscriu la opinia unui expert că viitorul va fi al oraşelor şi al femeilor

♦ În România există o inhibiţie în a concepe dezvoltarea regională, din cauze istorice, dar este evident că actorii dezvoltării în viitor vor fi regiunea şi oraşul

♦ Există însă situaţii în care polii de creştere nu au difuzat dezvoltare în jur

♦ Zona rurală, care reprezintă încă jumătate din România, trebuie transformată dintr-o slăbiciune într-un atu; este ultima civilizaţie rurală din Europa; nu ne trebuie o urbanizare accelerată care să mărească gradul de pauperizare în oraşe

♦ Cele 18 legi care privesc administraţia locală vor fi comasate într-un Cod administrativ

 

Adrian Foghiş, director Zona Metropolitană Oradea

♦ Ar trebui menţinute modelele de zone metropolitane construite în exerciţiul bugetar 2007-2013

♦ Oraşele au utilităţile, comunele din jurul oraşelor au terenurile disponibile; împreună pot face oferte pentru investitori

♦ Limita de dezvoltare urbană este dată de limita de dezvoltare a capitalului uman

♦ Miza este difuzarea dezvoltării în jurul oraşelor

 

Florin Furdui, country manager Portland Trust Romania, dezvoltator de birouri

♦ Lipseşte o strategie de dezvoltare urbană, este nevoie de formule consultative pentru a avea o dezvoltare echilibrată

♦ Infrastructura aduce dezvoltarea după ea: de exemplu pasajul Băneasa a deschis zona de vest, unde se construiesc 400.000 mp de birouri

♦ A trebuit luni de zile până s-au lămurit două primării de sector al cui este un pasaj pe care l-am renovat; nu aveam cui să îl predăm 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO