Eveniment

Circulaţia a fost închisă pe DN 22 Râmnicu Sărat - Băile, în judeţul Buzău

Circulaţia a fost închisă pe DN 22 Râmnicu Sărat - Băile, în judeţul Buzău

Foto: Radu Chindris

Autor: Social@Mediafax

02.02.2012, 12:20 483

Circulaţia a fost închisă, joi, de la ora 12.00, pe DN 22 Râmnicu Sărat - Băile, în judeţul Buzău, a anunţat Compania Naţională de Austostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

Traficul pe DN 22 a fost închis între kilometri 2 şi 30, a precizat CNADNR într-un comunicat de presă.

Autostrada Soarelui a fost închisă joi, de la ora 11.00, pe tronsonul Lehliu - Fundulea, din cauza ninsorii şi a visolului, care reduc vizibilitatea. Şoferii pot circula pe drumul naţional DN 3 Bucureşti - Lehliu.

De asemenea, pe Autostrada A1 Bucureşti - Piteşti s-a format gheaţă între kilometrii 49 şi 86, iar stratul de zăpadă măsoară între unu şi doi centimetri.

Circulaţia este întreruptă, din cauza zăpezii şi viscolului, pe DN22F Izvoarele - Nalbant, în judeţul Tulcea, şi pe DN23B Măicăneşti - Codreşti, în judeţul Vrancea.

Totodată, conform informaţiilor primite de la dispeceratele de poliţie, din cauza ninsorii au fost impuse restricţii pentru traficul greu, în vederea evitării blocajelor şi pentru facilitarea intervenţiei utilajelor de deszăpezire.

Astfel, traficul a fost restricţionat pe DN2C Costeşti - Padina pentru maşinile mai mari de 3,5 tone. Circulaţia a fost restricţionată, începând cu ora 10.45, pe DN2, între Urziceni şi Buzău, pe DN2C, pe tronsonul Slobozia - Amara - Tovărăşia şi Buzău, precum şi pe DN5 Bucureşti - Giurgiu, pentru autovehiculele care depăşesc 7,5 tone.

Informaţii despre starea drumurilor pot fi obţinute de la Dispeceratul CNADNR, la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 sau de pe pagina de internet www.cnadnr.ro/ Situaţia Drumurilor Naţionale.

Şoferii sunt sfătuiţi să nu pornească la drum dacă nu este absolut necesar. În cazul în care călătoria nu poate fi amânată, şoferii trebuie să-şi echipeze maşinile cu anvelope de iarnă şi să aibă lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, o rezervă de combustibil, precum şi sistem de climatizare-dezaburire funcţional.

În cazul în care traficul rutier se întrerupe din cauza zăpezii, şoferii sunt sfătuiţi să oprească autovehiculele în afara părţii carosabile, pentru a permite utilajelor de deszăpezire să intervină.

Nerespectarea interdicţiei temporare de circulaţie instituite pe un anumit segment de drum public constituie contravenţie şi se sancţionează cu reţinerea permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile şi cu amendă de la 6 la 8 puncte, respectiv de la 420 la 560 de lei.

Şoferii sunt obligaţi să circule cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h în localităţi sau 50 km/h în afara localităţilor când carosabilul este acoperit cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă.

Meteorologii au emis un nou cod galben, valabil de vineri dimineaţă până duminică seara, avertizând că aria ninsorilor va cuprinde treptat toate regiunile, începând din sud-vest, local stratul de zăpadă va depăşi 20 de centimetri, iar vântul va avea la rafale viteze de peste 60 de km/h.

În Oltenia, Muntenia şi în sudul Banatului ninsori şi intensificări ale vântului vor fi încă din cursul zilei de joi, au precizat meteorologii.

La începutul acestei săptămâni, meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu de ger, valabilă până vineri, 3 februarie, pentru Moldova, Muntenia, Oltenia, Transilvania, Maramureş şi

Dobrogea, unde temperaturile minime vor fi, în general, între -27 şi -17 grade.

Totodată, meteorologii au emis o avertizare cod galben pentru acelaşi interval, valabilă pentru Crişana şi Banat, unde noaptea temperatura va coborî sub -10 grade.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO