Caută doar în titlu
Eveniment

Ciolacu despre desemnarea lui Cîţu: E o glumă. Vom vota împotrivă sau ne vom abţine

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a spus, miercuri seara, după desemnarea lui Florin Cîţu ca premier, că nu vede nimic care să îl recomande pentru această funcţie şi că crede, în continuare, că este o glumă. Vom vota împotrivă sau ne vom abţine, a spus liderul PSD.

„Eu în continuare cred că e o gluma. E o sfidare la adresa Parlamentului. În primul rând, el a venit în Parlament să îşi ia de două ori aviz negativ. Nu văd nimic să îl recomande, nici măcar pentru funcţia de ministru de Finanţe”, a spus Marcel Ciolacu la Digi24.

Acesta a precizat că PSD va vota împotriva guvernului condus de Florin Cîţu. „Vom vota împotrivă sau ne vom abţine la vor, dar principal e ca parlamentarii să îşi exercite mandatul. Vom căuta toate pârghiile să ne apărăm la acest asalt pentru anticipate. Vom discuta cu ceilalţi colegi, dar şi cu lideri ai altor partid”, a mai spus social-democratul.

„Vom avea o strategie pe care o vom discuta cu colegii noştri. Nu înţelegem rostul anticipatelor cu trei luni înainte de alegerile la termen”, a mai declarat acesta.

Strategia pe care PSD o va urma la audierea miniştrilor va fi stabilită vineri, în cadrul Comitetului Executiv.

„Avem un Comitet executiv vineri, unde vom stabili cea mai mare parte din strategii”, a spus Ciolacu.

Preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat, miercuri seara, pe Florin Cîţu premier. Decizia a fost luată în urma consultărilor pe care şeful statului le-a avut cu liderii partidelor parlamentare.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.