Eveniment

Cinema City International se gandeste la extindere

05.10.2005, 19:10 18

Operatorul olandez de cinematografe Cinema City International (CCI) are in vedere investitii in valoare de 50-70 de milioane de euro in Europa Centrala si de Est in perioada 2006-2008, una dintre tarile vizate fiind si Romania, informeaza editia online a publicatiei Warsaw Business Journal. "Analizam oportunitatile legate de intrarea pe piete noi. Ne gandim la Romania, iar intrarea pe aceasta piata ar putea fi materializata in urmatoarele 18 luni", a declarat Mosche Greidinger, director executiv in cadrul CCI. Firma are in vedere posibilitatea subscrierii de actiuni la bursa din Viena. "Cred ca aceasta actiune va avea loc in prima parte a anului 2006, dar nu am luat inca o decizie finala. Avem totul pregatit pentru aceasta operatiune si de aceea avem nevoie doar de 2-3 luni inainte de a lua o decizie in acest sens", a precizat Greidinger, adaugand ca operatiunea ar putea fi amanata sau inlocuita cu o procedura alternativa. Cinema City International face parte din grupul cu acelasi nume cu activitati in domeniul cinema din Europa Centrala si de Est si Israel si este inregistrat in Olanda. Grupul opereaza 50 de cinematografe de tip multiplex in Polonia (12), Ungaria (13) si in Cehia (3) sub brandul Cinema City, precum si in Israel (23) sub marca RavChen. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO