Eveniment

Cine i-ar putea urma lui Dragoş Doroş la conducerea ANAF

Cine i-ar putea urma lui Dragoş Doroş la conducerea ANAF

Autor: Mona Scarisoreanu

13.01.2017, 10:36 203

Florin Tunaru este considerat un apropiat al lui Liviu Dragnea. Acesta s-a născut în 1964, în judeţul Teleorman şi în 1997 a absolvit Academia de Ştiinţe Economice, Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori.

În 2004 a obţinut diploma de master în Managementul Afacerilor Publice Europene.

Între anii 1990-1993 a fost inspector fiscal la D.G.F.P.C.F.S. Teleorman, iar în 2009 a ajuns director coordonator adjunct la D.G.F.P. Teleorman.

Din 2010 până în 2011 a lucrat la Consiliul Judeţean Teleorman, ocupând funcţia de Consilier Cabinet Preşedinte şi apoi director executiv.

Din mai 2012 este vicepreşedinte ANAF.

Conform declaraţiei de avere, acesta deţine mai multe terenuri în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, active financiare în valoare totală de aproximativ 120.000 de lei, dar şi credite de 170.000 de lei.

Din declaraţia de avere din 2016 rezultă că acesta a avut un venit net anual de 47.976 de lei, de la ANAF, iar soţia de 24.717 lei, acesta fiind angajată la Căminul de persoane vârstnice Furculeşti.

Pe lista posibililor înlocuitori ai lui Dragoş Doroş la şefia ANAF se mai află Ionuţ Mişa, şeful Direcţiei Mari Contribuabili din cadrul agenţiei.

Ionuţ Mişa s-a născut a ocupat funcţia de director al Administraţiei Finanţelor Publice din Eforie. Şi-a început activitatea în cadrul Direcţiei Generale de Finanţe Publice Constanţa, fiind numit şef al Serviciului de Îndrumare, Colectare Venituri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO