Eveniment

Certificatele digitale UE: Comisia Europeană recomandă un proces de verificare de tip „ghişeu unic”

Certificatele digitale UE: Comisia Europeană recomandă...

Autor: Dorin Oancea

22.07.2021, 17:58 93

Pentru verificarea certificatelor digitale ale UE privind COVID, Comisia Europeană recomandă un proces de verificare de tip „ghişeu unic” înainte de plecare, arată un comunicat.

Comisia Europeană a emis orientări pentru statele membre ale UE cu privire la cele mai bune modalităţi de a le verifica înainte de călătorie, pentru a se asigura cea mai bună experienţă posibilă atât pentru pasagerii aerieni, cât şi pentru personal.

Certificatul digital al UE privind COVID nu este obligatoriu şi fie furnizează dovada vaccinării, fie arată că o persoană deţine un test SARS-COV-2 cu rezultat negativ ori s-a vindecat de COVID-19. Prin urmare, certificatul digital al UE privind COVID asigură un sprijin esenţial pentru reluarea călătoriilor în condiţii de siguranţă. Întrucât numărul de pasageri va creşte în timpul verii, va trebui verificat un număr mai mare de certificate.

Sectorul transportului aerian este deosebit de preocupat de acest aspect, deoarece, de exemplu, se preconizează că, în iulie, traficul aerian va depăşi 60 % din nivelurile înregistrate în 2019 şi va creşte ulterior. În prezent, modul şi frecvenţa verificării certificatelor deţinute de pasageri depind de punctele de plecare, de tranzit şi de sosire ale titularului. O abordare mai bine coordonată ar contribui la evitarea congestionării aeroporturilor şi a stresului inutil pentru pasageri şi personal.

Comisarul pentru transporturi, Adina Vălean, a declarat: „Pentru a beneficia pe deplin de certificatul digital al UE privind COVID este necesară armonizarea protocolului de verificare. Prin cooperare în scopul creării unui sistem de control de tip „ghişeu unic” pentru verificarea certificatelor li se poate asigura pasagerilor din întreaga Uniune o experienţă de călătorie fără blocaje.”

Pentru a se evita dublarea eforturilor, mai precis verificările efectuate de mai mulţi actori (operatori de transport aerian, autorităţi publice etc.), Comisia recomandă un proces de verificare de tip „ghişeu unic” înainte de plecare, care să implice coordonarea între autorităţi, aeroporturi şi companiile aeriene. În plus, statele membre ale UE ar trebui să se asigure că verificarea se efectuează cât mai curând posibil şi, de preferinţă, înainte ca pasagerul să ajungă pe aeroportul de plecare. Acest lucru ar trebui să garanteze o deplasare mai uşoară şi o sarcină mai puţin împovărătoare pentru toţi cei implicaţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO