Eveniment

Celebrul tenisman Novak Djokovic, numărul unu mondial, testat pozitiv cu coronavirus

Celebrul tenisman Novak Djokovic,  numărul unu mondial,...

Autor: Sebastian Ujica

23.06.2020, 15:39 819

Novak Djokovic, numărul 1 mondial, are coronavirus. Sârbul a primit marţi rezultatul testului pentru Covid după ce alţi 3 jucători care au fost prezenţi la Adria Tour au fost testaţi pozitiv.

Djokovic a primit nenumărate critici pentru că a organizat turneul Adria Tour în mijlocul pandemiei şi apoi după ce a refuzat să fie testat în primă fază, aşteptând să ajungă la Belgrad. Djokovic a emis un comunicat prin care a anunţat că rezultatul testului efectuat luni în Serbia a fost pozitiv.

„În momentul în care am ajuns la Belgrad am mers să fim testaţi. Rezultatul meu a fost pozitiv, la fel ca şi al Jelenei, în timp ce copiii au avut rezultat negativ" a anunţat Djokovic.

Liderul mondial a vorbit şi pentru prima dată despre decizia de a organiza turneul în contextul actual: "Tot ce am făcut în ultima lună a fost cu inima deschisă şi cele mai bune intenţii. Turneul avea menirea de a uni şi de a trimite un mesaj de solidaritate şi compasiune în regiune".

Novak Djokovic va rămâne în izolare timp de 14 zile, urmând să repete testul în următoarele 5 zile.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO