Cheltuielile cu mult peste încasările la buget din ultimii doi ani au determinat Comisia Europeană să declanşeze procedura de deficit excesiv pentru România. În aceste condiţii, creşterea pensiilor de la 1 septembrie este un obiectiv greu de realizat, consideră specialiştii.
România a încheiat 2019 cu un deficit de 4,6%, un nivel mai mare înregistrându-se doar în anul de criză 2010, când deficitul a urcat la 6,5% din PIB.
Din cauza acestui indicator, leul înregistrează scăderi istorice faţă de euro.
România trebuie să rezolve situaţia cât mai rapid şi să se încadreze în ţinta de 3% din PIB până cel târziu în 2022, mai ales că de la 1 septembrie, pensiile ar trebui să se majoreze cu 40%.
Analiştii economici intervievaţi de MEDIAFAX consideră că majorarea pensiilor va fi greu de realizat, în contextul actual.
„Mărirea pensiilor cu 40% la 1 septembrie devine un obiectiv foarte greu de atins. Este unul dintre cele mai complicate momente pe care le parcurge România în ultimii 10-15 ani din punct de vedere economic”, este de părere analistul economic Mircea Coşea.
Analistul economic Adrian Benţa consideră că situaţia actuală poate conduce chiar la o criză financiară.
„Dacă cumva vine vreo criză peste noi, atunci s-au dus toate planurile ministrului Finanţelor Public”, a declarat acesta.