Eveniment

Ce facilităţi de cazare au cei care ajung anul acesta la Untold. Cât ajunge să coste o cameră de hotel

Ce facilităţi de cazare au cei care ajung anul acesta...

Autor: Cosmin Pirv

30.07.2021, 22:03 107

Peste 6.000 de noi locuri de cazare sunt puse, de vineri, la dispoziţia celor care ajung în septembrie, în Cluj-Napoca, la Untold. Este vorba de camere în căminele studenţeşti, dar şi în mai multe hoteluri din oraş.

Organizatorii Untold au anunţat că de vineri pe site-ul festivalului sunt disponibile peste 6.000 de locuri de cazare, unele dintre ele în căminele studenţeşti.

„În Campusul Untold, fanii vor avea posibilitatea să se cazeze în camere cu 2, 3 sau cu 4 paturi în căminele Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV- Agronomie), ale Universităţii Tehnice (UTCN 4 si 2), ale Institutului Teologic Protestant ( ITP) şi ale Universităţii Babes- Bolyai (UBB- Economica II). Camerele de cămin vor avea pază pe tot parcursul şederii şi recepţie non-stop”.

Cea mai ieftină cameră, în care se pot caza trei persoane, costă peste 2.500 de lei pentru patru nopţi, iar cea mai scumpă, de doar două persoane, costă 3.300 de lei.

Fanii festivalului mai au la dispoziţie şi camere în hotelurile şi pensiunile din oraş, care pornesc tot de la aproape 2.500 de lei, pentru două persoane, patru nopţi de cazare şi mic dejun, şi ajung până la aproape 4.300 de lei.

Festivalul Untold va avea loc în perioada 9-12 septembrie, la Cluj-Napoca.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO